România e pe plus la producția de vin

0
461
An viticol foarte bun pentru România. Dacă pe plan mondial, producția de vin este în scădere în acest an, în țara noastră se înregistrează o creștere semnificativă. Astfel, conform statisticilor, producţia mondială de vin va coborî cu 5% în 2016, comparativ cu 2015, din cauza vremii nefavorabile care a redus sever producţia în Franţa şi în Africa de Sud. În achimb, producţia de vin din România va creşte cu 37%, cea mai mare înregistrată la nivel mondial, potrivit estimărilor publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV). Conform acestei organizații, după două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun de producţie, pentru 2016 fiind estimată o producţie de 4,8 milioane hectolitri, cu 1,3 milioane hectolitri sau 37% mai mult decât în 2015, ceea ce o plasează pe locul 13 în clasamentul celor mai mari producători mondiali de vin. Însă, la nivel mondial, producția de vin pe anul în curs este estimată la 259,5 milioane de hectolitri, cu 5% mai puţin decât în 2015. OIV subliniază că este vorba de una dintre cele mai mici producţii din ultimii 20 de ani, care este însă marcată de situaţii foarte diferite din cauza evenimentelor climatice. 
În acest context, Italia ar urma să-şi păstreze poziţia de cel mai mare producător mondial de vin, cu 48,8 milioane hectolitri (-2% comparativ cu  2015), urmată de Franţa, cu o producţie de 41,9 milioane hectolitri (-12%). pe următoarele locuri se situează Spania, cu o producţie de 37,8 milioane hectolitri (creştere de 1% comparativ cu 2015), SUA – cu o producţie de 22,5 milioane de hectolitri (+2%) şi Australia – cu o producţie de 12,5 milioane de hectolitri (+5%). Scăderi semnificative ale producţiei de vin s-au înregistrat în emisfera sudică, în special în Chile (minus 21%, până la 10,1 milioane hectolitri), Argentina (minus 35%, până la 8,8 milioane de hectolitri), Brazilia (minus 50%, până la 1,4 milioane de hectolitri) şi Africa de Sud (minus 9%, până la 9 milioane de hectolitri). Producţia mondială de vin a atins un nivel record de 276,6 milioane de hectolitri în 2013, dar de atunci a scăzut din cauza numeroaselor probleme climatice. 


Surprize La Domicliu Focsani
Comandă o Surpiză la Domicliu ! Livrăm în toată Vrancea, la Data și Ora Stabilită de Tine!


Administrare și Mentenanță Site-uri de Prezentare și Magazin Online></a></div>        </div>

        <footer>
            <!-- post pagination -->            <!-- review -->
            <div class=
Articolul precedentSubvenția pe suprafață, mai mare în 2017
Articolul următorFără timbru de mediu dar cu 2 lei pe plinul de carburant