sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitatePSD marșează pe racolări prin metodele consacrate

PSD marșează pe racolări prin metodele consacrate

Oprișan și PSD și-au făcut calcule și nu le ies primarii peste tot. Așa că au început acțiunea de racolare sau de ”convingere” a posibililor competitori să se retragă din cursa electorală. Dau la o parte primarii roșii în funcție și racolează, prin metode specifice, membrii/ apropiații PNL care stau bine în sondaje și au șanse mari de câștig. Unde este nevoie, sună Oprișan personal pentru a da greutate apelului de chemare sub flamura roșie. În rest, Bîrlădeanu, consilierii PSD de bază, Raluca ”apolitica” se ocupă intens de operațiunile de racolare sau de liniștire a celor care au de gând să candideze împotriva PSD. Apasă pe coarda sensibilă și au succes în majoritatea cazurilor (ei știu exact pe ce ”sensibilități” să preseze). Nici vorbă de ”presiune” sau ”amenințări”, de promisiuni sau trădări. Oprișan și ai lui acționează așa cum știm de atâția ani, cu ”bun simț”. Ei duc doar o muncă de ”convingere”, pașnică, liniștită, o luptă de ”idei” și ”principii”, numai în ”interesul” vrâncenilor. Iar cei mai mulți cedează cântecelor de sirenă roșie, de ”bunăvoie”, desigur. Chiar cu voioșie.
Pe unde vrei și nu vrei, cu orice ocazie, șeful PSD Vrancea clamează că ei au la dispoziție o resursă umană numeroasă și de calitate. Și, de fiecare dată, se observă că au multe lipsuri. Se observă atât din calitatea multora pe care îi promovează în diverse funcții publice dar și în operațiunile de racolare din alte formațiuni politice (sub toate aspectele). Mania dictatorială a unanimității, obsesia strivirii concurenței politice, călcarea în picioare a principiilor democrației și mirajul cultului personalității ne demonstrează, practic, o impotență a PSD-ului lui Oprișan de a-și atrage oameni de calitate prin respect, profesionalism, bună-cuviință, legalitate și moralitate.
Până acum, președintele PSD Vrancea a reușit să ”întoarcă” din drum câțiva membri și apropiați ai PNL. Ultimul exemplu îl reprezintă viceprimarul PNL al comunei Nănești, Nuți Balinca, pe primul loc în toate sondajele locale, cu cele mai mari șanse de victorie în alegerile din 5 iunie. Nuți Balinca este cunoscută ca un activist anti-PSD, provenită din fostul PDL, chiar o ”băsistă”, care, dacă nu era alianța PSD-PNL/ USL, ar fi câștigat postul de primar în comuna Nănești încă din 2012. Uite că pesediștii i-au identificat ”sensibilitățile” și au convins-o să părăsească PNL în favoarea PSD. Acțiunea continuă, în multe localități din județ. Rămâne Focșaniul un mare of pentru Oprișan&PSD. Se ține marcajul strâns la Daniel Nicolaș? Se apelează la vreo soluție nesigură din interior, pentru care trebuie să se folosească toate mijloacele pentru obținerea victoriei? Se mai caută din sursă ”externă”?

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu