ANI îl declară pe viceprimarul din Răstoaca incompatibil

0
33
Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe viceprimarul comunei Răstoaca, David Chiriță. Inspectorii ANI susțin că David Chiriță a deținut, timp de circa 9 luni, două funcții incompatibile: viceprimar și administrator de firmă privată, în același timp. ”S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 aprilie 2013 – 23 ianuarie 2014, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar şi administrator al S.C. EDILIȚIA GARDEN S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”, se menționează în comunicatul Agenției Naționale de Integritate. Contactat telefonic, viceprimarul comunei Răstoaca nu a răspuns la apelurile repetate ale reporterilor Vrancea24 și, prin urmare, nu vă putem oferi punctul său de vedere cu privire la decizia ANI. De menționat că astăzi, Agenția Națională de Integritate a anunțat, în total, o listă cu 40 de aleși locali declarați incompatibili (9 primari, 13 viceprimari, 18 consilieri locali) din mai multe județe.
 David Chiriţă a candidat la funcţia de primar al comunei Răstoaca în anul 2012, din partea Alianţei pentru Vrancea (PDL şi aliaţii săi), când a fost foarte aproape de câştigarea fotoliului de edil al localităţii. În 2012, doar 12 voturi l-au despărţit de rezultatul obţinut de primarul în funcţie, Vasile Dima (PSD). În alegerile locale de acum 4 ani, Vasile Dima a obţinut 592 de voturi (47,74%), David Chiriţă 580 de voturi (46,77%). De curând, Chiriță fusese desemnat candidatul PNL la alegerile locale din 5 iunie, cu cele mai mari șanse de victorie. Viceprimarul este curtat și de PSD pentru a candida la postul de primar al comunei Răstoaca.