Toți salariații Casei Județene de Pensii Vrancea au întrerupt lucrul și a protestat timp de o oră pe treptele instituției. Nemulțumirile care au dus la acest protest spontan sunt legate de proiectul legii salarizării, lege care ar urma să intre în vigoare de anul viitor, de la 1 ianuarie. Potrivit funcționarilor, proiectul generează diminuări salariale pentru salariații din casele teritoriale de pensii și va menține inechitățile salariale existente.
Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM) la care este afiliat și sindicatul Casei de Pensii Vrancea solicită introducerea unor mecanisme clare care să conducă la uniformizarea salarizării pentru funcții identice sau similare și la eliminarea diferențelor salariale generate de interpretări și aplicări neunitare ale legislației anterioare.
”Nu se poate construi un sistem modern de salarizare dacă păstrăm dezechilibrele trecutului. Pentru aceeași muncă, aceeași responsabilitate și aceeași pregătire profesională trebuie să existe aceeași recunoaștere salarială”, spun salariații.
Sistemul public de pensii are nevoie de o salarizare corectă
Funcțiile din cadrul caselor teritoriale de pensii sunt subevaluate în actualul proiect de lege, deși angajații acestora gestionează activități esențiale pentru milioane de pensionari și beneficiari ai sistemului public de pensii.
Federația solicită revizuirea coeficienților de salarizare pentru personalul de conducere și execuție din sistemul public de pensii, precum și reducerea diferențelor dintre structurile centrale și cele teritoriale, astfel încât salarizarea să reflecte în mod corect responsabilitatea, complexitatea activității și impactul social al atribuțiilor exercitate.
Cum poate fi corectată legea salarizării
Sindicaliștii cer Guvernului României și Ministerului Muncii să revizuiască proiectul de lege înainte de adoptare și să introducă mecanisme care să asigure:
- respectarea principiului „salariu egal pentru muncă de valoare egală”;
- eliminarea inechităților salariale existente;
- protejarea puterii de cumpărare prin actualizarea anuală a valorii de referință și în raport de inflație și creșterea câștigului salarial mediu brut nu doar în raport de PIB;
- transparență în stabilirea coeficienților și a grilelor de salarizare;
- menținerea nivelului drepturilor salariale legal dobândite;
- recunoașterea corespunzătoare a rolului și responsabilității personalului din casele teritoriale de pensii.
