sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăELECTORALPropunerile consilierilor PNL din Vidra se lovesc de refuzul PSD! Social democrații...

Propunerile consilierilor PNL din Vidra se lovesc de refuzul PSD! Social democrații din Vidra nu își doresc reabilitarea Bisericii „Sfântul Nicolae” din satul Șerbești

Biserica „Sfântul Nicolae” din Șerbești – Vidra, ctitorită între 1919-1922, nu va avea parte prea curând de lucrări de modernizare. Chiar dacă consilierii locali liberali au încercat să obțină bani de la buget pentru cele necesare, PSD nici nu a vrut să ia în seamă propunerea. În aprilie, consilierul local Daniel Moroșanu, prim-vicepreședinte al PNL Vrancea, a fost delegat de colegii săi Lăcrămioara Moise, Vasile Pantazică, Vasile Varvara  și Gina Vidreanu, pentru a înainta un proiect de hotărâre inițiat de ei, care privea modernizarea Bisericii din Șerbești. Proiectul era  susținut și de 300 de localnici din Șerbești, care semnaseră pentru acesta. „Conform recensământului efectuat în 2011, din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor comunei Vidra sunt ortodocși – 95,06%. Necesitatea și urgentarea inițierii acestui proiect de hotărâre a pornit de la numeroasele discuții pe acest subiect cu locuitorii comunei Vidra. Noi, în calitate de consilieri locali și de autoritate publică locală, trebuie să luăm act și să procedăm în consecință”, se arăta în expunerea de motive înaintată de consilierul PNL Daniel Moroșanu.

Acesta găsise și sursa de finanțare: modernizarea Bisericii putea fi făcută cu bani de la buget, capitolul Cheltuieli Social – Culturale, Partea a III-a, Cod A 6302 sau Reparații Curente, Cod 2002. Însă, în ciuda faptului că au propus introducerea unui amendament la proiectul de buget pentru a se aloca banii necesari pentru reparația clopotniței care este înclinată sau pentru o parcare amenajată în fața bisericii, acest lucru nu s-a întâmplat.

Iar aceasta nu era singura problemă semnalată de consilierii PNL Vidra. Totodată, aceștia solicitaseră ca bugetul să includă sumele de bani necesare pentru reparația punții peste râul Putna din punctul Tichiriș sau reabilitarea căminului cultural, care în prezent nu este folosit conform destinației sale. Mai mult decât atât, din discuțiile cu localnicii din Tichiriș a reieșit că aceștia și-ar dori un loc de joacă pentru copii, care să fie amenajat corespunzător. Nu mai vorbim de necesitatea unui parc! Însă acestea toate nu au stârnit interesul consilierilor locali PSD din Vidra sau al primarului Silviu Pintilie, iar cheltuielile nu au fost incluse în proiectul de buget. Prin urmare, președintele PNL Vidra, Daniel Moroșanu, și colegii săi îndeamnă locuitori comunei Vidra să voteze candidații PNL la alegerile europarlamentare din data de 26 mai.

Material comandat de PNL. Executat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu