marți, mai 14, 2024
spot_img
AcasăEconomicProiectul măsurilor fiscale de acoperire a deficitului bugetar: taxe și impozite pentru...

Proiectul măsurilor fiscale de acoperire a deficitului bugetar: taxe și impozite pentru mediul privat și persoanele fizice

Coaliția de guvernare a pregătit proiectul Ordonanței de Urgență de modificare și completare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale. Guvernul speră, astfel, să strângă mai mulți bani la buget care să acopere deficitul foarte mare, care ar putea ajunge până la 58 de miliarde de lei, conform unor estimări ale specialiștilor. PSD și PNL au anunțat și propuneri de reducere a cheltuielilor bugetare, care ar putea duce la o economie de circa 12 miliarde de lei, conform declarațiilor optimiste ale guvernanților. Iată, mai jos, propunerile fiscale ale Guvernului, care vizează creșteri/ introduceri de taxe și impozite:

Produsele pentru care va crește TVA de la 5% la 9%:

1. livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, pe suport fizic şi/sau pe cale electronică

2. serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice;

3. livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Terenul pe care este construită locuința include și amprenta la sol a locuinței. În sensul prezentului titlu, prin locuință livrată ca parte a politicii sociale se înțelege:

1. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni și de pensionari;

2. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii și centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap;

3. livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Orice persoană fizicăpoate achiziţiona, începând cu data de 1 septembrie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusă de 9%;

4. livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței;

5. livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;

6. Livrarea către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, şi de rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn, aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 31 00 şi 4401 32 00; livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, care se încadrează la codurile NC 4401 41 00 şi 4401 49 00, realizată către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, inclusiv şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declaraţii pe propria răspundere a beneficiarului;

7. livrarea de energie termică în sezonul rece, destinată următoarelor categorii de consumatori:

a) populaţie;

b) spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;

8. furnizori de servicii sociale, publici şi privaţi, acreditaţi, care prestează servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

9. livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei din 28 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică aplicabile cazanelor cu combustibil solid şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei din 24 aprilie 2015 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2017 de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică şi de abrogare a Directivei 2010/30/UE, destinate locuinţelor, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat;

10) livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute, care se încadrează în valorile de referinţă pentru emisiile de particule stabilite în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.189 al Comisiei şi în anexa V la Regulamentul (UE) 2015/1.185 al Comisiei şi cărora li s-a atribuit o etichetă energetică a Uniunii Europene pentru a demonstra întrunirea criteriului menţionat la art. 7 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1.369 al Parlamentului European şi al Consiliului, inclusiv a kiturilor de instalare, precum şi a tuturor componentelor necesare achiziţionate separat, destinate clădirilor administraţiei publice centrale sau locale, clădirilor entităţilor aflate în coordonarea/subordonarea acestora, cu excepţia societăţilor comerciale;

11. livrarea şi/sau instalarea de componente pentru repararea şi/sau extinderea sistemelor prevăzute la lit. s) şi ș);

12. Livrarea sistemelor prevăzute la lit.s) şi ș) ca parte componentă a livrărilor de construcţii, precum şi livrarea şi instalarea sistemelor prevăzute la lit. s) şi ș) ca extraopţiuni la livrarea unei construcţii, pentru destinatarii prevăzuţi la lit. s) şi ș);

13. Livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă conform art. 292 alin. (1) lit. b);

14. livrarea de produse ortopedice.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

a) 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 300.000 lei inclusiv și care nu desfășoară activitățile prevăzute la lit. b) pct. 2;
b) 3%, pentru microîntreprinderile care:
1. realizează venituri peste 300.000 lei;
2. desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5821 – Activități de editare a jocurilor de calculator, 5829 – Activități de editare a altor produse software, 6201 – Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client), 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației, 5610 – Restaurante, 5621 – Activități de alimentație (catering) pentru evenimente, 5629 – Alte servicii de alimentaţie n.c.a., 5630 – Baruri și alte activități de servire a băuturilor, 6910 – Activități juridice, pentru activități ale notarilor și avocaților, 8621 – Activități de asistență medicală generală, 8622 – Activități de asistență medicală specializată, 8623 – Activități de asistență stomatologică, 8690 – Alte activități referitoare la sănătatea umană.

În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz.

Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv, se impozitează cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final.

Impozitarea în sectorul IT: scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, pentru veniturile de până la 10.000 lei inclusiv obținute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.

Sectorul imobiliar: impozit suplimentar de 1% pentru proprietățile cumulate care depășesc 2,5 milioane lei: sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România a căror valoare impozabilă calculată potrivit titlului IX Impozite și taxe locale depășește 2.500.000 lei. Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei.

De asemenea, la transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează la valoarea tranzacţiei prin aplicarea următoarelor cote:

a) 5% pentru construcţiile de orice fel şi terenurile aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deţinute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;

b) 3% pentru imobilele descrise la lit. a), deţinute o perioadă mai mare de 3 ani.

În perioada 1 septembrie– 1 decembrie 2023, se aplică o cotă redusă de TVA de 5% pentru:
a) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea de astfel de locuinţe;
b) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depăşeşte suma de 600.000 lei, dar nu depăşeşte suma de 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe;
c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat în perioada 1 ianuarie – 31 august 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziţionarea unei astfel de locuinţe.
(2) Persoana fizică poate achiziţiona, în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023, în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, o singură locuinţă cu cota redusă de TVA de 5% sau 9%, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a).
(3) Cota redusă de TVA de 5% pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu