duminică, noiembrie 3, 2024
AcasăComuna meaRUGINESTIProiect dezvoltat la Școala Ruginești, pentru un proces educațional modern și eficient

Proiect dezvoltat la Școala Ruginești, pentru un proces educațional modern și eficient

Școala Gimnazială Ruginești a beneficiat de o investiție importantă prin Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS). În cadrul acestui proiect de îmbunătățire a procesului educațional, au fost achiziționate sisteme all-in-one, display-urile interactive și imprimantele multifuncționale. ”Educația este acum mai dinamică, deschizând noi orizonturi pentru dezvoltarea competențelor. Prin intermediul PNRAS, elevii au beneficiat de ore remediale concentrate pe limba română, literație și matematică, precum și de cluburi de lectură și dezvoltare personală, aceste activități ghidându-i spre succesul școlar. De asemenea, cadrele didactice au avut acces la cursuri de formare, susținând astfel o educație creativă și adaptabilă.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Totodată, unitatea de învățământ din Ruginești a achiziționat două foișoare din lemn, pentru a le transforma în clase în natură. ”Această inițiativă nu doar încurajează conexiunea cu natura, ci oferă și oportunități neprețuite de învățare în aer liber, care stimulează curiozitatea și creativitatea elevilor. Toate aceste eforturi converg spre o comunitate școlară unită și motivată, unde fiecare elev are șansa de a-și atinge potențialul și de a deveni un membru valoros al societății.”, mai transmit reprezentanții Ministerului Educației.

ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu