marți, aprilie 30, 2024
AcasăAdministratiePrimăriile pot contracta împrumuturi de la Trezoreria Statului pentru cofinanțarea proiectelor europene

Primăriile pot contracta împrumuturi de la Trezoreria Statului pentru cofinanțarea proiectelor europene

Guvernul României a aprobat proiectul de act normativ propus de MF pentru ca unitățile administrativ-teritoriale (UAT-uri) să poată solicita, în cursul anului 2024, până cel târziu 30 septembrie, contractarea de împrumuturi de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei. Prin contractarea acestor împrumuturi se asigură cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană, finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor și sumele necesare implementării proiectelor finanțate prin PNRR, aflate în sarcina bugetului local, evidențiate distinct în fiecare contract. „Ceea ce mulți nu înțeleg este că, atunci când implementezi un proiect din bani europeni, trebuie să asiguri o parte de prefinanțare sau cofinanțare din buzunarul tău. Pentru a sprijini unitățile administrativ – teritoriale să termine proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inclusiv cele care beneficiază de fonduri prin PNRR, precum și pentru creșterea absorbției fondurilor europene, am identificat mecanismul de împrumuturi din veniturile din privatizare. De asemenea, le vom permite să poată efectua trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate. Ne asigurăm astfel că primarii nu rămân cu proiecte blocate și că nu ajungem la dezangajarea sumelor alocate de către Comisia Europeană, pe care ar însemna să le suportăm din bugetul de stat”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Dobânda aferentă creditului este ROBOR la 3 luni comunicată de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului, la care se adaugă o marjă în funcţie de scadenţa împrumuturilor, rata dobânzii rezultată rămâne fixă pe toată durata de derulare a împrumutului. Marja este 1 punct procentual pentru scadenţe de până la 3 ani, inclusiv, și 1,5 puncte procentuale pentru scadenţe între 3 şi 5 ani, inclusiv. Perioada de rambursare este între 1-5 ani, cu posibilitatea rambursării anticipate, parţial sau integral, iar valoarea maximă ce poate fi autorizată este nelimitată în cazul comunelor și orașelor, 10 milioane lei pentru municipii și 25 milioane lei pentru județe. De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune ca unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale să poată efectua trageri din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate în limita sumei de 4,5 miliarde lei, față de suma de 3 miliarde lei aprobată prin Legea nr. 417/2023 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2024. (sursa: Ministerul Finanțelor)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu