vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratiePrimarii de municipii vin la Focșani

Primarii de municipii vin la Focșani

Joi, 6 iulie, se va desfășura la Focșani ședința Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România. Conform primarului Focșaniului, este pentru prima dată când o astfel de reuniune are loc în afara Bucureștiului. La ședință sunt așteptați mai mulți primari de municipii, în frunte cu Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București și președinte al Asociației Municipiilor, Ilie Bolojan, primarul din Oradea și prim-vicepreședinte al Asociației Municipiilor, Mircea Hava, primarul din Alba Iulia. În cadrul ședinței vor fi abordate mai multe aspecte ce țin de buna desfășurare a actului administrativ și de legislația în domeniu. Unul dintre subiectele importante îl reprezintă noul cod administrativ. ”Toți primarii de municipii pledăm pentru modificarea legii de organizare și funcționare a consiliilor locale. Ne dorim ca situația proiectelor de hotărâre care necesită două treimi din voturi să fie reanalizată, astfel încât să rămână doar cele care stabilesc vânzarea/ cumpărarea de patrimoniu. În rest, celelalte proiecte să poată fi adoptate cu majoritate simplă. Astfel, s-ar putea elimina blocajele în multe consilii locale, așa cum se întâmplă și în Consiliul Local Focșani acum. Acest sistem de adoptare cu două treimi din voturile consilierilor în funcție este un sistem șantajist”, a declarat primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă.
Coincidență sau nu, în ultima perioadă s-au intensificat lucrările de plombare a gropilor din asfalt, de trasare a marcajelor rutiere și de înnoire a marcajelor de la trecerile de pietoni. Peste câteva zile, primarii unor localități urbane importante din România vor vizita Focșaniul.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu