vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratiePrimăria Focșani vrea să preia Sala Polivalentă. Șeful de la sport spune...

Primăria Focșani vrea să preia Sala Polivalentă. Șeful de la sport spune că este o aroganță

Aleșii locali se vor întâlni săptămâna viitoare în ședință ordinară, iar unul dintre proiecte vizează aprobarea solicitării de trecere în domeniul public al Focșaniului și administrarea consiliului local a Sălii Polivalente din Focșani. În momentul de față, Sala Sporturilor se află în domeniul public al statului, respectiv în administrarea Direcției Județene pentru Tineret și Sport, prin Ministerul Tineretului și Sportului. Această solicitare l-a luat prin suprindere chiar și pe directorul Direcție Județene pentru Tineret și Sport Vrancea, Daniel Gongu. „Nu mi se pare normal să nu mi  se ceară părerea, că le dădeam cu lux de amănunte ce înseamnă cheltuielile cu utilitățile, care se ridică la cel puțin 250.000 de lei pe an. Doar la CUP, ENET și Electrica avem de plătit pe ianuarie și februarie 75.000 de lei. Domnii de la primărie să se ocupe de lucruri mai importante, au străzi neasfaltate de ani de zile și să lase Sala Polivalentă în pace, că ea este a publicului spectator din Focșani. Eu nu cred că se va aproba de la Minister și consider că este o aroganță a cuiva”, ne-a declarat Daniel Gongu, directorul Direcție Județene pentru Tineret și Sport Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu