vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEconomicPrețul pâinii se va majora. Și cozonacii vor fi mai scumpi

Prețul pâinii se va majora. Și cozonacii vor fi mai scumpi

Producătorii din morărit şi panificaţie susțin că se confruntă cu cele mai mari probleme financiare dintre toate sectoarele economice: preţ dublu la materia primă, pe lângă toate scumpirile la energie, gaze şi combustibili. „Noi suntem foarte loviţi faţă de celelalte industrii. Dacă toată lumea are scumpire la energie, toată lumea are scumpire la gaze, la combustibili, la materia prima nu are nimeni scumpirea pe care o avem noi. Noi avem un preţ dublu faţă de cea fost în iulie la recoltare. Acum luăm grâul cu 1.450 lei/tona faţă de 850 de lei anul trecut. Toată lumea spune că avem o producţie bună de grâu anul acesta, dar grâul este un produs tranzacţionat la bursă pe piaţa mondială şi toată lumea lucrează după preţul pe bursă. Aşa cum este preţul la bursa de la Chicago sau la cea de la Paris, aşa se reflectă a doua zi în preţul grâului în Portul Constanţa. Nu avem noi de câştigat şi poate nici producători agricoli nu mai sunt aşa de mulţi care deţin grâu. Grâul de pe stoc, în jur de 5-6 milioane de tone, este în posesia traderilor şi să fim realişti: ei fac preţul în funcţie de piaţa mondială.”, a explicat președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.

Totuși, o scumpire a prețului produselor de panificație nu va duce la profit, ci ar putea avea ca efect scăderea vânzărilor, din cauza puterii limitate de cumpărare a românilor. „Nouă ne e teamă că nu putem scumpi produsele la nivelul la care se duce costul de producţie, pentru că nu ştim dacă absoarbe piaţa. Puterea de cumpărare este limitată şi există riscul să scadă vânzările. O îngrijorare mare o avem din partea salariaţilor, pentru că atunci când o să primească facturile mărite o să ne zică că nu le mai ajunge salariul. Toate acestea nu ştiu unde o să ne ducă, la dublarea preţurilor? Nu ştiu ce să spun, dar în orice caz lucrurile sunt scăpate de sub control. Eu am primit la brutărie notificare la energie pentru un preţ de cinci ori mai mare şi de şase ori la gaze, colegii din ţară au primit de la 200 de lei şi ceva de lei pe MW la 2.500 de lei, de 12 ori i-a crescut preţul la energie. Este inadmisibil. Nu ştim ce se întâmplă, au scăzut resursele pe plan mondial sau cineva îşi bate joc de noi?”, spune președintele ROMPAN. Astfel, potrivit calculelor, preţul pâinii ar putea înregistra o creştere de 10-15% în această perioadă, sub costul de producţie, după o majorare de 10-15%, care a avut loc deja. „Am avut deja influenţe în preţ de 10-15% şi cred că mai vin 10-15%. Noi încercăm să menţinem preţurile, dar oamenii nu pot rezista o lună şi jumătate cu costuri mai mari şi pierderi însemnate. Este politica fiecărui agent economic şi când constată că nu mai are încasări ca să plătească furnizorii nu mai are ce sa facă. Vă spun că s-au scumpit toate, chiar şi pungile în care noi băgăm pâinea s-au făcut 20-25 de bani, mai plăteşti şi ecotaxa de 15 bani şi iată că sunt 35 de bani pe care trebuie să-i pui la o franzelă. Este foarte mult, iar să dai pâinea fără pungă nu poţi. Repet, nu ştiu ce o să facem.”, a arătat Aurel Popescu.

Și pentru că ne apropiem de sărbătorile de iarnă, iar cozonacii vor fi la mare căutare, nici la acest produs nu avem vești bune. Șeful ROMPAN susține că și prețurile la cozonaci vor înregistra majorări inevitabile. „Uleiul, de exemplu, a ajuns la 10 lei pe litru, faţă de 3 lei şi ceva. Eu cred că vom mânca anul acesta cozonaci mai scumpi. Nu avem ce face.”, a precizat omul de afaceri din industria panificației.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu