sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăSocietatePRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale (IA). Suntem parteneri într-un consorțiu european de cercetare, care va crea un sistem automatizat ce, printre altele va contribui la identificarea și combaterea dezinformărilor și afirmațiilor mincinoase din mediul online. Proiectul “Fostering Artificial Intelligence Trust for Humans towards the optimisation of trustworthiness through large-scale pilots in critical domains (FAITH)” este finanțat de Comisia Europeană, prin programul Horizon, principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2021-2027.

Din consorțiu fac parte 17 universități, companii de tehnologie și organizații specializate în cercetare din 9 țări.

Printre acestea se numără Universita Degli Studi di Firenze, Katholieke Universiteit Leuven, Universita di Pisa, Institutul Universitar de Cercetare în Domeniul Comunicațiilor și Sistemelor Computerizate, din Grecia, SINTEF, una dintre cele mai mari organizații independente de cercetare din Europa, cu sediul în Norvegia, Trustillo BV din Țările de Jos, Bridg OU, din Estonia, sau Centrul de Tehnologie din Atena. Li se alătură University of Southampton, numărul 1 în Marea Britanie în domeniul ingineriei civile, inginerie electronică și electrică. Proiectul este coordonat de către Fundația pentru Cercetare și Tehnologie Hellas (FORTH), unul dintre cele mai mari centre de cercetare din Grecia, cu o reputație la nivel mondial.

Scopul principal al proiectului este de a crea un soft complet de inteligență artificială pe care oamenii să-l folosească cu încredere, în mai multe domenii de activitate precum: educație, sănătate, infrastructură critică (porturi, trenuri), îmbătrânire activă sau mass media. „În ciuda numeroaselor recomandări și standarde, majoritatea practicienilor și factorilor de decizie din domeniul IA continuă să acorde prioritate performanței sistemului, neglijând adesea verificarea și cuantificarea atributelor esențiale ale fiabilității, inclusiv trasabilitatea, robustețea, securitatea, transparența și utilizabilitatea. Programul FAITH va dezvolta și valida un ecosistem de optimizare a încrederii, centrat pe om, care permite măsurarea, optimizarea și contracararea riscurilor asociate cu adoptarea IA și a încrederii în domenii critice, precum robotica, educația, mass-media, transporturile, asistența medicală, îmbătrânirea activă și procesele industriale, prin intermediul a șapte proiecte pilot internaționale la scară largă”, arată creatorii FAITH, în conceptul programului.

Rolul rețelei PRESShub și al Freedom House România este de a contribui la testarea sistemului de inteligență artificială în domeniul mass-media și al combaterii dezinformării. Folosind metoda socratică de interogare, aplicația va pune întrebări care va stimula capacitatea persoanei de a analiza și evalua argumentele în funcție de soliditatea și fiabilitatea lor și de a ajunge la concluzii prin deducție. În final, vom obține un sistem de asistență bazată pe inteligență artificială pentru a identifica și combate credibil dezinformarea în știri și narațiuni de manipulare. (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu