vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaPreședinta Parlamentului European susține accederea României la spațiul Schengen

Președinta Parlamentului European susține accederea României la spațiul Schengen

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, aflat într-o vizită de lucru la Bruxelles, a avut astăzi o întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a abordat subiecte legate de aderarea României la Spațiul Schengen, răspunsul Uniunii Europene la agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, consolidarea acțiunii Uniunii Europene în vecinătatea sa și securitatea energetică. ”Evocând sprijinul consecvent și activ al forului legislativ european și al președintei Roberta Metsola față de obiectivul de concretizare a aderării României la Spațiul Schengen până la finele anului, premierul Nicolae Ciucă a mulțumit pentru această susținere. ”Rezoluția adoptată recent de Parlamentul European recunoaște pe deplin așteptările legitime ale României privind aderarea la Spațiul Schengen, ceea ce ne dă încredere că acțiunile consistente asumate de România privind aplicarea standardelor acquis-ului Schengen oferă baza solidă pentru adoptarea rapidă a unei decizii politice favorabile”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.”, se menționează într-un comunicat al Guvernului României.
La rândul său, președinta PE Roberta Metsola a transmis un mesaj public de susținere a aderării României la spațiul Schengen. „Nu mai trebuie pierdut timp. Locul României este în Schengen.”, a scris Roberta Metsola pe Twitter, unde a postat mai multe fotografii de la întâlnirea cu premierul României.

Reamintim că, săptămâna trecută, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate o Rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. A fost al patrulea document adoptat în 11 ani în acest sens, Rezoluția PE având doar un mesaj politic. Urmează ca, în luna decembrie, Consiliul de Justiție și Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene să discute și, eventual, să voteze includerea celor două state în Schengen.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu