sâmbătă, iulie 13, 2024
AcasăCulturăPremiile Festivalului de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”

Premiile Festivalului de Teatru Tânăr “Ora de Teatru”

A devenit o tradiție ca la fiecare început de an școlar gongul teatrului tânăr să bată în Vrancea și să dea adunarea trupelor de teatru formate din liceeni, din toată țara. Ediția a V-a a însemnat prezența a unsprezece trupe de liceeni din țară, din Bacău, Botoșani, Brașov, București, Constanța, Mangalia, Petroșani, Piatra Neamț, Roman și Tg. Neamț. Acestora s-a adăugat și Trupa de Teatru Protha, din Panciu, în afara concursului.

Juriul acestei ediții a festivalului a fost format din actrița Adriana Trandafir (președintele juriului), actrița Tania Popa, scenografa Alina Herescu, actorul Florin Coșuleț, regizorul Gheorghe Balint și coregraful Daniel Victor Pop. Juriul festivalului a acordat la secțiunea spectacole următoarele premii:

– Marele Premiu a Festivalului – Artis Piatra Neamt pentru spectacolul Brenna, creatie colectivă;

– Premiul pentru Imagine și Mișcare Scenică – A.C.T. Bacău pentru spectacolul „Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni;

– Premiu pentru Originalitate – Calea Ferată Constanța pentru spectacolul „ADN”, adaptare după Dennis Kelly;

–  Premiul pentru Scenariu Original – CEVA Tg. Neamț pentru spectacolul „Micimari istorii rescrise de ceva”, creație colectivă;

– Premiul pentru Promovarea Teatrului Social – Gong Roman pentru spectacolul „100 de rochii” de Eleanor Estes, dramatizarea Mihaelei Michailov și Radu Apostol;

– Premiul Tinereții – Nobody’s Group Bacău pentru spectacolul „Love and Money”, adaptare după Dennis Kelly;

– Premiul pentru Autenticitate – Periferic Botoșani pentru spectacolulul „Soacra”, adaptare după ,,Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă;

– Premiul pentru Scriere Dramatică – Thaliamar Mangalia pentru spectacolul „Să Taci!” de Aura Mircea;

– Premiul pentru Promovarea Dramaturgiei Românești – Între Acte Brașov pentru spectacolul ”Proștii sub clar de lună”, adaptare după Teodor Mazilu;

– Premiul pentru Text Contemporan – Coriolan Senior Petroșani pentru spectacolul „Exploziv” de Elise Wilk;

– Premiul Juriului – Victory of Art București pentru spectacolul “Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind.

Pentru interpretarea rolurilor din spectacole juriul festivalului a acordat:

– Premiu Coregrafic 2023 – Ioana Verban – A.C.T. Bacău;

– Premiul Chic Actress – Maria Jardan – Între Acte Brașov;

– Premiul Special al Juriului –  Iuliana Angelica Ciubotariu;

– Premiul Special al Juriului – Daria Bujor – Între Acte Brașov;

– Premiul Special al Juriului – Paul Pușcașu;

– Premiul pentru interpretare rol feminin secundar – Raluca Chiper – CEVA Tg. Neamț;

– Premiul pentru interpretare rol feminin secundar – Constantina Moroianu – Calea Ferată Constanța;

– Premiul pentru interpretare rol masculin secundar – Rareș Mateiță – Coriolan Senior Petroșani;

– Premiul pentru interpretare rol masculin secundar – Mihai Boca – A.C.T. Bacău;

– Premiul pentru interpretare rol feminin principal –  Maria Izabela Ichim- Gong Roman;

– Premiul pentru interpretare rol feminin principal – Selena Hoiss – Thaliamar Mangalia;

– Premiul pentru interpretare rol masculin principal – Vlad Țigănuș – Între Acte Brașov;

– Premiul pentru interpretare rol masculin principal – Ștefan Mateuț – Între Acte Brașov.

Premiile celei de a V-a ediții a festivalului au fost oferite de către Editura Niculescu, Librăriile Cărturești și Librăriile Humanitas.

Ora de Teatru”, în 2023, a fost prezentă în nouă localități din Vrancea (Focșani, Adjud, Odobești, Mărășești, Panciu, Movilița, Pufești, Răcoasa și Vidra). Teatrul a mers acolo unde a fost nevoie de el, a mers la elevii și liceenii din aceste localități, care au participat la ateliere de teatru realizate de Trupa de teatru Protha, dar și la ateliere de relaționare / inteligență emoțională susținute de Grupul Autonom. La “Ora de Teatru” au fost prezenți și copii diagnosticați cu autism și cei hipoacuzici din Vrancea.

Teatrul, cartea și muzica bună s-au regăsit laolaltă, într-un spațiu feeric, în Delta Siretului, în Vrancea. Cartea bună a fost adusă la întâlnirea cu dumneavoastră de Librăriile Cărturești, prin  librăria în aer liber, putând să ne luăm cartea dorită și să o lecturăm liniștiți acolo unde poluare ne lasă să existăm.

Blue Noise a fost muzică bună de la “Ora de Teatru”. Marina-Alexandra Arsene (sopran), Elena Moroşanu (mezzo sopran), Ana Dubyk (alto), Mihail Grigore (tenor), Bogdan Tudor (bas) şi Denis Bolborea (percuție vocală/beatbox) sunt “laboratorul de voci” unde se experimentează, explorează şi se joacă cu o gamă diversă de sonorităţi pe care vocea umană le poate produce.

“La ceas de seară” a fost prilejul întâlnirilor cu mari actori ai scenei românești, unde am stat de vorbă cu ei și despre ei și despre teatru. Tania Popa, Ciprian Nicula și Marian Râlea sunt actori din diferite generații, care au acceptat întâlnirea cu cei care privesc înainte către teatru sau cu publicul spectator.

Cultură’n Șură a fost prezentă în neconvenționalul de la “Ora de Teatru” cu spectacolul “Văzduh”, creat în cadrul proiectului „Lumina din spatele privirii”. Nominalizat la Premiul Uniter pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic.

Muzica și teatrul împreună  la “Ora de Teatru” prin spectacolul “Variațiuni la invențiuni Reloaded”. O expresie teatrală inedită în peisajul artistic autohton adusă de doi actori tineri și talentați, Petre Ancuța și Emilian Mârnea.

“Les Chobeaux”  sau nebunia începutului de drum în teatrul profesionist și o creație colectivă, “Press X – Start Over”.

Eduard Crucianu fost membru al Trupei de Teatru Protha, în prezent actor profesionist a revenit acasă cu spectacolul “Thom Pain – Bazat pe nimic” după Will Eno.

“Texte bune în locuri nebune” sau cum să duci teatrul acolo unde este nevoie de el, au fost prezenți cu spectacolul “Scrisori de pe front”  în regia artistică, scenariul, ilustrația muzicală lui Ionuț Caras.

Departamentul de Artă Teatrală a Facultatății de Litere și Arte Sibiu, în calitate de partener principal a evenimentului, a fost prezent la “Ora de Teatru” cu două spectacole,  “Plastilina” de Vasili Sugariev – Regia artistică: Florin Coșuleț și  “Sunt una dintre fortunate” de Alexandra Voivozeanu – Coordonator artistică: Oana Marin.

“Despre necuprinsul cuvintelor” a fost momentul întâlnirii cu pr. prof. univ. dr. habil Constantin Necula, într-o conferința în aer liber, într-un spațiu în care toată lumea a reflectat la dimensiunea cuvintelor. (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu