sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăActualitatePrecizare: bărbatul decedat în accidentul de azi dimineață era pasager într-una din...

Precizare: bărbatul decedat în accidentul de azi dimineață era pasager într-una din mașinile implicate

Poliția Vrancea a revenit cu o precizare privind victima accidentului mortal de azi dimineață, de pe drumul județean 204E Panciu-Haret. Potrivit polițiștilor, persoana care și-a pierdut viața este un bărbat în vârstă de 70 de ani, pasager într-unul din autovehiculele implicate în coliziune. Iniţial, unul dintre conducătorii auto implicați în accident ar fi declarat că bărbatul decedat era un pieton care circula pe marginea părţii carosabile a drumului judeţean şi pe care ar fi încercat să îl evite, intrând în coliziune cu un alt autovehicul. Verificările polițiștilor au infirmat acest lucru. ”În urma finalizării cercetării la fața locului și audierii ambilor conducători auto implicați, s-a stabilit faptul că bărbatul decedat, în vârstă de 70 de ani, era pasager în autoutilitara care circula pe sensul Panciu-Haret. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.”, potrivit IPJ Vrancea.

Reamintim că, în această dimineață, la ieșire din Panciu spre Haret, pe DJ 204E, un autoturism și o autoutilitară au intrat în coliziune, rezultând rănirea a 4 persoane. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, ambulanțe și 3 echipaje ISU (autospecială de stingere, ambulanță SMURD și autospecială de descarcerare). La scurt timp, s-a anunțat decesul unei persoane și rănirea altora trei, transportate la spital.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu