luni, aprilie 29, 2024
AcasăComuna meaBROSTENIPolițiștii din Broșteni au salvat un bărbat care amenința că se aruncă...

Polițiștii din Broșteni au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un pod

Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat amenință că se aruncă de pe pilonul unui pod din Broșteni. Echipajul de poliție, format din Cristina și Silviu, a ajuns imediat la fața locului. Cunoscând bine zona și implicit populația, au intuit unde se afla bărbatul, iar silueta pe care au zărit-o de la distanță le era familiară. Bărbatul s-a aflat de mai multe ori în situații în care a avut nevoie de ajutor.

Cu mult tact, au reușit să relaționeze cu bărbatul care ajunsese la o înălțime considerabilă, 15 m față de albia râului, după ce s-a urcat pe un pilon al podului. Cei doi polițiști i-au câștigat treptat încrederea, iar în câteva minute l-au convins să facă alegerea cea mai bună. Bărbatul a coborât în siguranță și le-a spus colegilor că are nevoie de ajutor. La fața locului, bărbatul a primit îngrijiri de la echipajul medical, care, ulterior l-a transportat la o unitate medicală pentru efectuarea investigațiilor de specialitate.

În prezent, Cristina este șefa Postului de poliție Broșteni și lucrează în zonă de 5 ani. A preluat nu doar funcția de la fostul ei șef, dar și determinarea de a încerca să fie întotdeauna, la timp, acolo unde semenii se află în nevoie. Silviu este la început de carieră, iar pentru el a fost prima intervenție de acest gen. Pentru ambii, tura de ieri s-a încheiat cu multă împlinire sufletească. Cristina și Silviu, vă mulțumim că ați fost la înălțime! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu