joi, mai 2, 2024
AcasăActualitatePolițiștii au dat amenzi și au confiscat lemne și cetină de brad

Polițiștii au dat amenzi și au confiscat lemne și cetină de brad

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii vrânceni desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun. Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu angajați ai Gărzii Forestiere.

În cadrul acestor acțiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează:
– controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și
-verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

De la debutul activităților, polițistii vrânceni au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale, din care 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea si sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de peste 11.000 lei. Totodată, au fost confiscați peste 8 metri cubi de material lemnos din specia fag, pentru lipsa avizului de însoțire a materialului lemnos, precum și 1050 kg cetină. Valoare materialului lemnos confiscat este de 5.400 lei. Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice prin instituirea filtrelor specifice în municipiu și județ, patrule în fondul forestier național precum și controale la depozitele de profil și vor aplica sancțiuni dacă situația va impune acest fapt. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu