vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InternePolițiștii au amendat 34 de pietoni care traversau prin locuri nepermise

Polițiștii au amendat 34 de pietoni care traversau prin locuri nepermise

În ziua de 30 ianuarie a.c., polițiștii rutieri vrânceni au desfășurat activități de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, în special ca urmare a traversărilor neregulamentare. Acţiunea s-a desfăşurat la nivelul întregului județ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, şi a avut în atenție pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunea a avut, în primul rând, scop preventiv, vizând conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație. Astfel, în total au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13.000 lei, 34 dintre acestea fiind pentru pietonii care au traversat strada prin locuri nepermise, iar restul pentru alte abateri, săvârșite de către conducătorii auto. Ca sancțiuni complementare, polițiștii au reținut nouă certificate de înmatriculare și două permise de conducere.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil.

RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI

-Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
-Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat trebuie să fiți mai prudenți!
-Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
-Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
-Fiți prudenți pe vreme rea sau pe întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culoare deschisă și elemente reflectorizante! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu