vineri, martie 29, 2024
AcasăAlegeriPoliția Română: Votează legal!

Poliția Română: Votează legal!

Poliţia Română a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe durata desfăşurării alegerilor locale. Pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite, polițiștii vă recomandă să respectați prevederile legale și confidențialitatea votului.
Nerespectarea legislației electorale atrage răspunderea contravențională sau penală a celor care încalcă legea. Polițiștii vor fi la datorie pentru a îi depista și a lua măsurile legale față de cei care nu respectă prevederile legale. Vor fi sancționați cu amendă de la 600 de lei la 1.000 de lei, cei care intră, mai mult de o persoană, în cabina de vot (cu excepția situațiilor prevăzute de lege), precum şi cei care fotografiază sau filmează prin orice mijloace buletinul de vot, în timpul exercitării dreptului de vot. De asemenea, vor fi sancționate cu amendă de la 2.200 de lei la 3.000 de lei persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare.
Se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase, în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat. De asemenea, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales. Aceeași pedeapsă riscă cei care utilizează o carte de alegător sau un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals, precum și persoana care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător.
Articolul precedent
Articolul următor

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu