vineri, martie 29, 2024
AcasăFocsaniPoliția Locală Focșani nu a dat nicio amendă pe legea antifumat

Poliția Locală Focșani nu a dat nicio amendă pe legea antifumat

Principala instituție însărcinată cu aplicarea sancțiunilor în cazul Legii nr. 15/2016 care interzice fumatul în spaţiile publice închise este Poliția Locală. În Focșani, instituția aflată în subordinea Primăriei nu a demarat încă verificările, cel mai probabil acest lucru urmând să se întâmple la acest sfârșit de săptămână.

„Trebuie să luăm împuternicire de la primar. Avem atribuții de control și sancționare, dar așa spune procedura, că se face cu împuternicirea primarului. Cred că sâmbătă și duminică o să demarăm controalele, dar dacă între timp ne sesizează cineva nereguli, vom merge să facem constatări. Până acum nu avem astfel de sesizări”, ne-a declarat Ion Gheorghe.

Legea spune că persoanele fizice care nu respectă legea se vor alege cu amenzi de la 100 la 500 de lei, iar cele juridice vor fi sancţionate cu sume cuprinse între 5.000 şi 15.000 de lei sau chiar cu închiderea unităţii.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu