joi, mai 2, 2024
AcasăOpiniiPNL și capcana PSD

PNL și capcana PSD

Presa națională și o parte dintre politicieni spun că este puțin probabil să mai avem alegeri europarlamentare și locale în același timp, pe 9 iunie. Negocierile PSD-PNL din ultima perioadă nu au ajuns la un rezultat concret, iar timpul nu mai are răbdare. Dacă mai vor alegeri comasate pe 9 iunie, atunci trebuie luată o decizie cât mai repede, pentru a se adopta, ulterior, actele normative procedurale, cel târziu la începutul lunii martie. Ce părea atât de sigur în urmă cu două săptămâni a devenit, acum, mai degrabă improbabil.

PSD forțează mâna PNL prin condițiile puse pentru a accepta comasarea alegerilor europarlamentare și locale. Pesediștii le-au dat de înțeles peneliștilor că vor și ei alegeri comasate, dar, odată cu apropierea termenului limită, au pus pe masa negocierilor o serie de condiții greu de acceptat. Peneliștii se văd, acum, în situația de a renunța la comasarea alegerilor. Dacă nu renunță la idee, atunci vor fi nevoiți să accepte condițiile impuse de pesediști. Alde Ciolacu&comp vor să-și maximizeze rezultatul scrutinelor parlamentare și prezidențiale din toamnă, astfel că apasă bocancul pe gâtul peneliștilor disperați. Teama că vor obține un rezultat slab la alegerile europarlamentare îi face pe Ciucă&comp să forțeze cu ideea comasatelor. Dar, deocamdată, atât. Peneliștii ar putea discuta despre eventuale înțelegeri cu PSD pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, dar după momentul 9 iunie.

Calculele PSD arată că nu ar obține un rezultat dezastruos la alegerile pentru Parlamentul European. Este adevărat, cu implicarea totală a primarilor și președinților de consilii județene, în eventualitatea comasării cu localele, ar obține rezultate mult mai bune, chiar un procent de peste 30% pe partid. În schimb, calculele PNL strict pe europarlamentare nu dau un rezultat satisfăcător. De aceea, PNL are nevoie de implicarea totală a aleșilor locali, iar comasarea europarlamentarelor cu localele este absolut necesară.

Estimările pot fi date peste cap, bineînțeles, de votul oamenilor. Calculele nu se potrivesc, mereu, cu votul concret. Una e teoria, alta e practica. PSD își demonstrează abilitatea și intențiile, ca de fiecare dată. PNL se află, din nou, într-o situație dificilă. Este și efectul deciziilor luate de PNL și Klaus Iohannis în ultimii ani. Oricum, scena politică ne va asigura în acest an ”reprezentații” interesante și, uneori, surprinzătoare. Nu ne vom plictisi.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu