miercuri, mai 8, 2024
AcasăOpiniiPionii Kremlinului din România. Cum s-au activat aceștia în contextul invaziei militare...

Pionii Kremlinului din România. Cum s-au activat aceștia în contextul invaziei militare ruse din Ucraina

Nicio zi fără o minciună rostogolită pe social-media despre invazia Rusiei în Ucraina. De la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 și până în prezent, mijlocul agresiunii militare ruse în statul vecin, Kremlinul și „idioții utili” afiliați din statele Europei de Est au desfășurat o campanie susținută și coordonată de dezinformare controlată direct de laboratoarele de la Moscova, și care țintește populația rusă, publicurile țărilor vecine cu Rusia, Uniunea Europeană și nu numai. Acești „idioți utili” sunt percepuți de către designerii de propagandă ca entități utile „de folosit” atât timp cât nu sunt conștiente de consecințele înrolării acestora. Așa că la acest efort tovărășesc, s-au alăturat și o serie de „pioni” locali ai Kremlinului, mobilizându-se mai ales pe canalele de social-media. Mesajele lor au drept scop să-i determine pe români la dezangajare și blamare a Ucrainei pentru invazia rusă.

Pe această listă se află, printre alții, Uniunea Rutenilor Subcarpatici (condusă de Mihai Lauruc), Nicușor Moise, director executiv al Consiliului Mondial al Românilor și președintele Asociației „Dacia Noastră”, senatorul Diana Ivanovici Șoșoacă, Partidul Alianța pentru Unirea Românilor, deputatul PSD Daniel Ghiță, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie ș.a.

Revenind la îndemnurile cunoscutului campion mondial la șah, Garry Kasparov, opozant declarat al regimului autocratic impus de Vladimir Putin, nu pot decât să adaug că mașinăria de propagandă pro-Kremlin poate fi diminuată și printr-un efort comun constant, prin care nu doar să o interzicem, dar și să-i expunem pe principalii „idioți utili” și „pioni” care acționează astăzi cu nonșalanță în spațiul informațional al lumii democratice. (Nicolae Țîbrigan)

Întregul material semnat de Nicolae Țîbrigan, cercetător al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române, îl puteți citi pe PressHub.


ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu