joi, martie 28, 2024
AcasăSocietatePeste o sută de amenzi la regimul circulației, în două zile

Peste o sută de amenzi la regimul circulației, în două zile

În perioada 13–14.08.2019, în intervalul orar 07.00 – 11.00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Golești au organizat o acțiune preventiv–reactivă pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea și combaterea faptelor ilicite de transport și comerț pe raza de competență.
Cu această ocazie, au fost verificate 83 de autovehicule, au fost constatate 3 infracțiuni flagrante (din care una pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și două pentru tăiere ilegală și  furt de arbori) și aplicate 103 sancţiuni contravenţionale (din care 100 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 16.530 de lei, una la Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, în valoare de 200 de lei, una la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, în valoare de 1.000 lei și una la Legea nr. 61/1991 privind stabilirea și sancționarea normelor de conviețuire socială, în valoare de 1.000 de lei), în valoare totală de 18.730 de lei. De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice la autovehiculele controlate. (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu