vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitatePeste o lună ne vom cunoaște toți candidații

Peste o lună ne vom cunoaște toți candidații

Este 26 martie. Peste o lună, pe 26 aprilie, este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din data de 5 iunie. Peste altă lună, pe 26 mai, se tipăresc buletinele de vot. Ce vom găsi pe liste de candidați și pe buletinele de vot?
Deocamdată, cam toate formațiunile politice se confruntă cu problema identificării candidaților și completării listelor de consilieri locali și județeni. Inclusiv PSD se află în această situație, în câteva localități, bineînțeles. PNL are destule goluri iar la celelalte partide nu se pune problema asigurării sută la sută a candidaturilor. Conform unor surse cu urechi ascuțite, președintele PSD Vrancea vrea să pună pe locurile eligibile de pe lista pentru Consiliul Județean mai multe nume noi, puțini dintre actualii titulari urmând a primi un nou mandat. Dacă Oprișan se gândește la înnoirea listei de candidați, nu același lucru se poate spune în cazul PNL Vrancea. Se pare că mulți dintre actualii consilieri județeni PNL și-au exprimat dorința de a sta și după data de 5 iunie în fotoliile respective. De ”a sta” este cel mai bine precizat pentru că nu s-au remarcat prin atitudini vitejești de opoziție la manevrele PSD&Oprișan în ultimii 4 ani. Ședințele Consiliului Județean au mai fost ”animate”, uneori, doar de Corneliu Negru, Emilian Diaconu sau, parțial, Liviu Bostan. Pentru Consiliul Local Focșani, Oprișan s-ar gândi la aceleași schimbări majore, un număr mic dintre actualii consilieri PSD urmând a-și înnoi mandatele după 5 iunie. La PNL, situația este mai simplă, cu un consilier (Dan Buzoi) rămas oficial membru al partidului și dornic de a continua. Sub semnul întrebării rămâne, însă, fostul viceprimar Tudorel Trofin, care anunțase că va părăsi PNL la finalul actualului mandat de consilier local. Așa că lista este deschisă la PNL și, probabil, vom vedea figuri noi și la acest partid în legislativul local. Cel mai probabil, și în celelalte consilii locale din județ se vor produce schimbări importante, ținând cont de permutările de aleși între partide și de orgoliile personale.
Cât privește candidații pentru fotoliile de primari, vedem că partidele au scos la vedere candidați în Adjud și Mărășești, pe când la Focșani, Odobești și Panciu sunt multe semne de întrebare. La Panciu se știe doar de candidatura actualului primar, Iulian Nica, de la PSD. În rest e tăcere. La Odobești s-a anunțat că primarul Daniel Nicolaș (PSD) va fi concurat de un apropiat al familiei, Mihai Opriș, de la PNL. Se mai vorbea de un candidat PMP, Cosmin Bîrsan, dar recentele schimbări de la conducerea organizației l-ar putea îndepărta de această posibilitate. Iar la Focșani, situația este neclară. Certitudini anunțate sunt la PNL, Ion Ștefan, și la UNPR, Marius Iorga. Se mai zvonește de Mirela Bîznă de la PMP și de Lucian Vulpe de la ALDE. În schimb, PSD&Oprișan sunt indeciși cu privire la numele candidatului. Cică ar avea o listă … lungă, dar nu reușesc să-l identifice pe cel care să câștige alegerile și să-l înlocuiască pe Decebal Bacinschi. Între timp, se mai tatonează terenul pe la vecini, se mai insistă pe la Nicolaș, se mai iau în calcul alte nume. Numărătoarea inversă a început.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu