duminică, aprilie 28, 2024
AcasăSocietatePeste 120 de persoane sancționate ieri pentru nepurtarea măștii de protecție

Peste 120 de persoane sancționate ieri pentru nepurtarea măștii de protecție

În cursul zilei de ieri, 25 martie, activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Au fost verificate 1.655 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 160 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 109 de mijloace de transport, din care 61 de mijloace de transport în comun. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.750 de lei, din care 127 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție, 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii carantinei şi 17 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiei privind circulația pe drumurile publice.

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Poliţiștii vrânceni sunt la datorie în serviciul comunităţii și în acest weekend, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, dar și pentru a asigura respectarea regulilor prevăzute de legislația incidentă pe durata stării de alertă.

În perioada 26-28 martie a.c, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, precum și specialiști din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, din cadrul Direcției de Sănătate Publică și din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, vor acționa pe raza întregului județ, pentru verificarea măsurilor impuse prin legislația specifică stării de alertă, într-o acțiune comună pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă! Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare! (IPJ Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu