joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateJandarmeria Franceză și Poliția din Spania, percheziții în Vrancea la spărgători de...

Jandarmeria Franceză și Poliția din Spania, percheziții în Vrancea la spărgători de bancomate

DIICOT a efectuat astăzi 10 percheziții domiciliare în județele Vrancea, Vaslui și Galați, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale formate din cetățeni români.

„Acțiunea a fost precedată de investigații extinse și complexe susținute de către Europol (Oficiul European de Poliție) — Operațiunea ATM’s Atacks și, totodată, de către Eurojust (Agenția de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene) care a asigurat coordonarea autorităților judiciare din România, Franța și Spania. În cauză există suspiciunea rezonabilă că membrii grupării au săvârșit, în perioada 2014 — 2015, pe teritoriul Republicii Franceze și al altor state europene mai multe infracțiuni de furt calificat”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Membrii grupării sunt suspectați că, folosind dispozitive de tăiere electrice, au sustras sau au încercat să sustragă pe timp de noapte, din 13 bancomate aflate în incinta unor galerii comerciale, importante sume de bani. Înainte de a pătrunde prin efracție în incinta galeriilor în care erau situate bancomatele, suspecții tăiau cablurile telefonice, anunță AGERPRES.

„În ceea ce privește bancomatele, acestea erau sparte în partea din spate cu ajutorul unui polizor unghiular, conectat la o priză electrică de la locul faptei”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 790.000 de euro.

Conform unui comunicat IGPR, în urma perchezițiilor de miercuri au fost ridicate laptopuri, stații de emisie-recepție, telefoane mobile și alte bunuri de interes în cauză, precum și 5.000 de euro, 12.000 de lei, bijuterii și ceasuri. De asemenea, polițiștii au pus în aplicare patru mandate europene de arestare, persoanele depistate fiind conduse la audieri.

La activități au participat polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Galați, Vaslui și Vrancea, precum și reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale Franceze și ai Poliției Naționale din Spania, se menționează în comunicatul IGPR.

FOTO: DIICOT

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu