joi, mai 2, 2024
AcasăOpiniiPe scurt

Pe scurt

– PSD și PNL nu s-au înțeles, încă, pe împărțirea funcțiilor/ candidaturilor. De aceea, nici nu au anunțat o decizie oficială privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale. Se vor mai întâlni și vor negocia ”la sânge” pentru a obține, fiecare în parte, un ipotetic profit electoral cât mai mare. Candidaturile comune la București și în marile orașe, dar și un candidat comun la prezidențiale sunt punctele fierbinți ale negocierilor Ciolacu-Ciucă. Masele de pesediști și peneliști așteaptă resemnați deciziile de la centru, iar alegătorii … așteaptă și ei. Oricum, o decizie trebuie luată în scurt timp pentru că 9 iunie e din ce în ce mai aproape.

– Iulian Dumitrescu, de la Prahova, un exemplu tipic de vătaf de județ, cum au fost atâția (și mai sunt) în țară. Și Vrancea a avut unul. Iulian Dumitrescu se credea atotstăpânitor pe județ, totul ”trecea” pe la el, nimic nu mișca în județ fără să știe el. Ba, mai mult, avea în mână o serie de filiale județene ale PNL, astfel încât putea negocia multe în interiorul partidului. Opulența în care se scaldă, ca un ”baron” local ce se respectă, nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Rămâne, în aer, aceeași întrebare (ca și în alte cazuri): chiar nu se știa de mai mult timp ce învârte Iulian Dumitrescu, nu știau peneliștii (și pesediștii) cum stau lucrurile în Prahova?

– Alt caz, cu o doză de cancan, la Botoșani, cu primarul Cosmin Andrei. Ce nu face omul când e îndrăgostit… Flori, angajări și altele. Ce bine că la noi, pe malul Milcovului, nu avem astfel de cazuri, cu edili îndrăgostiți, cu angajări în administrația publică de pile, relații, rude, afini, prieteni, sinecuriști! Că, dacă aveam și noi așa ceva, apăreau procurorii și pe la noi și ne arăta lumea cu degetul. Ce să mai zic, avem noroc!

– Până să se decidă alde Ciolacu și Ciucă în legătură cu alegerile și candidații, peneliștii focșăneni au început să-și prezinte posibilul candidat pentru funcția de primar. Dacă la București se va decide formarea unei alianțe tip USL, cel puțin pentru alegerile locale, atunci asta e … ghinion! Se observă, totodată, de câteva săptămâni, că unii peneliști focșăneni ”mârâie” tot mai mult la adresa primarului Cristi Misăilă (PSD). Este vorba de cei care au stat cuminți vreo 3 ani și au ocolit lupta politică cu primarul în funcție. Acum, deodată, au descoperit că orașul arată foarte rău, că s-au pierdut milioane de euro, că Focșaniul e în urma majorității municipiilor din țară, că Misăilă nu e bun pentru Focșani ș.a.m.d. În ultimii 3 ani, foarte puțini peneliști focșăneni/ vrânceni au criticat activitatea primarului Focșaniului. A fost un fel de înțelegere tacită între PNL și PSD (unii numesc blat) pe o serie de chestiuni delicate, atât la municipiu cât și la județ. Așa că o nouă USL nu ar fi prea deranjantă pe la noi.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu