Am petrecut patru zile la Strasbourg, în Parlamentul European, la invitația instituției, alături de mulți alți jurnaliști români și străini, plec de aici cu o concluzie mai clară decât atunci când am ajuns: Europa nu mai are luxul de a fi doar un proiect frumos. Trebuie să redevină o putere. Am fost martor, în aceste zile, la dezbateri, decizii și discuții care, dincolo de spectacolul politic de la Bruxelles sau Strasbourg, spun ceva esențial despre direcția în care merge Uniunea Europeană. Despre securitate, economie, energie, războiul de la granița Europei, competitivitate, apărare și despre felul în care cele 27 de state încearcă să găsească răspunsuri într-o lume care s-a schimbat brutal. Unul dintre semnalele importante ale acestor zile a fost și apropierea tot mai evidentă dintre Europa și Canada. Invitația adresată Canadei nu este doar un gest diplomatic. Este parte dintr-o realitate geopolitică în care democrațiile occidentale caută să-și consolideze relațiile, să-și diversifice parteneriatele și să construiască împreună răspunsuri la provocările de securitate și economice ale momentului. Și poate că aceasta este cea mai importantă schimbare pe care o simți când privești lucrurile de aici, din interior: Europa începe să vorbească mai puțin despre ce și-ar dori să fie și mai mult despre ceea ce trebuie să devină.
O Europă capabilă să se apere.
O Europă capabilă să-și producă energia.
O Europă care își protejează economia și industria.
O Europă care nu depinde de bunăvoința altora atunci când vine vorba despre propria securitate.
O Europă care își înțelege greutatea politică și economică.
Pentru noi, românii, toate acestea nu sunt teorii discutate în săli elegante. Sunt lucruri care ne privesc direct. România este la frontiera estică a Uniunii Europene și a NATO. Războiul din Ucraina e o realitate aflată la câteva sute de kilometri de noi. Iar într-o asemenea lume, apartenența la Europa nu mai poate fi privită doar prin prisma fondurilor europene, a autostrăzilor construite cu bani europeni sau a dreptului de a călători fără pașaport.
Europa înseamnă securitate. Înseamnă democrație. Înseamnă reguli. Înseamnă capacitatea de a sta în picioare atunci când vremurile devin complicate. În aceste patru zile am văzut și ceva ce de multe ori nu se vede din România: cât de complicat este să construiești o decizie europeană. 27 de țări, interese diferite, economii diferite, istorii diferite. Și totuși, trebuie să găsească un numitor comun.
Nu este perfect. Departe de asta. Dar poate că tocmai această imperfecțiune este prețul unei construcții fără precedent în istorie: state care au făcut războaie între ele timp de secole încearcă acum să-și construiască împreună viitorul. Ca jurnalist, am privit aceste zile și cu ochiul celui care nu trebuie să creadă tot ce i se spune. Europa trebuie criticată atunci când greșește. Instituțiile europene trebuie verificate, întrebate și, atunci când este cazul, contestate. A fi pro-european nu înseamnă să fii obedient. Înseamnă să înțelegi ce ai de apărat. Iar după patru zile petrecute aici, într-un loc în care se discută concret despre viitorul nostru, cred că miza următorilor ani este simplă: o Europă mai puternică sau o Europă mai vulnerabilă. Eu vreau să văd și să trăiesc într-o Europă puternică. Nu pentru că trebuie să domine pe cineva, ci pentru că, într-o lume în care marile puteri își apără interesele fără prea multe ezitări, Europa nu-și mai poate permite să fie doar spectator. Iar România trebuie să fie acolo unde se iau deciziile. Nu la marginea mesei și nu cu mâna întinsă. Ci ca stat european care știe ce vrea, ce poate și ce are de oferit. Patru zile la Strasbourg mi-au confirmat un lucru: Europa nu este terminată, Europa se construiește. Și, poate pentru prima dată după mult timp, începe să înțeleagă că pentru a-și apăra valorile trebuie să aibă și forța de a le apăra. (preluare antifakenews.eu)
