vineri, aprilie 19, 2024
AcasăOpiniiPe scurt

Pe scurt

– Aroganța e o caracteristică a politicii românești. Chiar dacă nu-i ajută, ba din contra, politicienii români (în majoritate) par că au aroganța în fișa postului. Pe funcții/ posturi mai mari sau mai mici, politicienii noștri se metamorfozează în salvatorii națiunii și trimiși speciali în mijlocul muritorilor de rând. Și crezându-se atât de importanți, aroganța li se pare cea mai potrivită atitudine. De parcă ar fi ajuns în pozițiile publice respective datorită meritelor (închipuite în majoritatea cazurilor) personale, nu din conjuncturi, interese, dat din coate, jocuri de culise, munca altora etc. Iar aroganța asta, de multe ori afișată și evidentă din atitudine, comportament, discuții etc, le aduce și pierderea pozițiilor, mai devreme sau mai târziu. Cu siguranță, pierd sprijinul și încrederea celor care i-au susținut.
– Această aroganță s-a simțit, în primul rând, la liderii și reprezentanții PSD (indiferent de denumirea partidului din ultimii 30 de ani). Și, de multe ori, aroganța și autosuficiența manifestate sub diverse forme le-au adus prejudicii de imagine, oprobiul public și chiar voturi mai puține. N-au scăpat nici acum de aceste ”însușiri”.
– Din cauza aroganței au avut de pierdut, ca imagine și voturi, și liderii USR. La jumătatea anului 2019, USR era pe val, cu multe voturi și mai multe speranțe din partea alegătorilor români. Și mulți useriști s-au crezut pe cai mari, convinși că nimic nu-i va opri din drumul spre victorie (electorală). Efectul de bumerang n-a întârziat să apară. Rezultatele la alegerile locale și parlamentare din 2020 au fost departe de estimările din 2019. Iar acum, USR nu este nici pe departe pe roze sau cu previziuni optimiste. Nu au scăpat, însă, de o anumită aroganță.
– PNL nu putea lipsi de la capitolul aroganță. Mulți peneliști ajunși pe funcții în ultimii 3 ani (de când s-a instalat Guvernul Orban) cred că totul li se cam cuvine și că ocupă pozițiile publice respective pe merit. Unora nu le mai ajungi cu prăjina la nas, cum spun românii, și păcătuiesc la fel ca pesediștii. În același stil, se cred invincibili, merituoși și populari în rândul electoratului. Noroc cu partidul că au ajuns în funcții publice. La fel ca în cazul PSD, aroganța și autosuficiența nu-i vor ajuta deloc în viitor.
– Că tot am dat-o pe aroganță, azi. Pare că peneliștii vrânceni își concentrează atacurile pe Nicușor Halici și oamenii din jurul lui (asta când nu se atacă între ei). Despre Cristi Misăilă, tăcere. Doar câteva voci de la organizația municipală, aflată într-o continuă dispută cu primarul Focșaniului. Reiese, așa, un iz de înțelegere mutuală pentru alegerile locale din 2024, ca să fie bine pentru toată lumea: Cătălin Toma să-și păstreze funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, iar Cristi Misăilă să rămână în continuare primar al municipiului Focșani.

ARTICOLE SIMILARE

Pe scurt

Pe scurt

Pe scurt

spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu