vineri, aprilie 19, 2024
AcasăMarasestiPatru localități din Vrancea au primit o nouă tranșă de bani în...

Patru localități din Vrancea au primit o nouă tranșă de bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat, astăzi, suma de 102.409.533,29 lei, în vederea decontării facturilor pentru 153 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală. „Plătim în continuare facturile pentru lucrările din cadrul PNDL. Săptămâna trecută am transferat peste 134 de milioane de lei, acum plătim peste 102 de milioane lei. Programul PNDL nu s-a oprit, plăţile facturilor aferente acestor investiţii continuă”, a declarat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei. Astfel, pentru etapa I, a fost achitată suma de 12.376.378,38 lei pentru 14 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate sume totale de 90.033.154,91 lei pentru 139 de proiecte de investiţii. În Vrancea, în această tranșă s-a virat suma totală de 2.134.608 lei. Orașul Mărășești și 3 comune (Spulber, Urechești și Tulnici) sunt unitățile administrativ-teritoriale care primesc bani în contul facturilor înaintate la MDLPA.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu