miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietatePatriarhul Daniel: ”Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom reîntâlni...

Patriarhul Daniel: ”Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom reîntâlni la slujbele Bisericii”

În predica duminicală, Patriarhul Daniel şi-a exprimat speranţa că în scurt timp credincioşii vor putea participa la cultul divin public. El a subliniat beneficiile acestui aspect, mai ales în această perioadă „când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de anxietate, de spaimă”, precizând că slujbele Bisericii sunt „o vindecare de singurătate, de nelinişte”.

„În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din Biserică. Avem speranța că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârși în afara lăcaşului de cult”, a spus Patriarhul Daniel la finalul slujbei oficiate în Paraclisul Sf. Gheorghe al Reşedinţei Patriarhale. Părintele Patriarh a precizat că prin participarea la cultul divin public dobândim întărire în credinţă. ”Slujbele ne aduc pace și bucurie prin prezența însăși a lui Hristos în Sfintele Taine și în slujbele bisericii în general. De aceea, psalmistul spunea Gustați și vedeți că bun este Domnul.”

Patriarhul Daniel a reiterat îndemnul la rugăciune, dialogul cu Dumnezeu fiind esenţial în depăşirea crizei sanitare actuale. „În această perioadă de pandemie, când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de singurătate, de anxietate, de spaimă, de nesiguranţa zilei de mâine, de teamă de îmbolnăvire, de teama de moarte, să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vină spre noi, spre sufletul nostru, ca să ne ridice din suferinţă, din singurătate, din întristare şi să ne dăruiască bucuria pe care a dăruit-o omului de la Vitezda pe care L-a vindecat”.

Pe lângă rugăciune este necesar şi ajutorul pe care trebuie să îl oferim aproapelui nostru, a spus Patriarhul. „Să ne ajute Bunul Dumnezeu să transforme această perioadă de însingurare şi nelinişte într-o perioadă de speranţă, într-o perioadă de comuniune mai intensă cu Dumnezeu, prin rugăciune şi comuniune mai intensă cu semenii noştri prin fapte bune”.

Pe lângă sprijinul duhovnicesc oferit în contextul sanitar actual, Biserica s-a implicat şi în limitarea efectelor pandemiei prin sprijin material. Valoarea totală a suportului oferit de eparhii de la începutul crizei medicale Covid-19 și până în data de 4 mai 2020 se ridică la 17.149.663 lei (3.551.390 euro). (sursa: basilica.ro)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu