Păcat, păcat, de sângele vărsat!

0
50
Vă amintiți, cu siguranță, acest slogan din timpul frământărilor sociale din anii `90. Românii dădeau, încă, dovadă de spirit civic și încercau să atragă atenția asupra acaparării puterii în România post-comunistă de către nomenclatura ex-comunistă, cu tot cu securiștii aferenți. În timp, manifestările de protest au devenit mai rare și anemice. Spiritul civic s-a stins în tumultul vieții de zi cu zi, în problemele cu care românii au început să se confrunte, în șomaj, despărțiri, plecări în străinătate, amăgiri, miraj, speranțe, dezamăgiri, provocări la care cu greu făceau față. Românii încă neliniștiți și visători se revoltau când își dădeau seama de turnura pe care o luase țara, eliberată de jugul comunist. ”Păcat, păcat, de sângele vărsat!” nu era un simplu slogan. Era un strigăt de revoltă, de durere sinceră față de luptele, jertfele și speranțele din decembrie 1989, pe de o parte, și realitățile societății românești post-decembriste, o democrație ”originală” neo-comunistă și neo-securistică, de cealaltă parte.
Astăzi, la mai bine de un sfert de secol de la revolta românilor împotriva regimului comunist, acaparată de o lovitură de stat a nomenclaturii comuniste și securiste, acest strigăt post-decembrist devine, din nou, actual. Procurorii au anunțat, oficial  că dosarul ”revoluției” se închide. Nu mai e nimic de făcut. Morții, răniții, cei care și-au riscat viața atunci au făcut-o pe propria răspundere. Statul român nu are nicio responsabilitate iar victimele sunt doar victime, fără vinovați. Au luptat, s-au jertfit și cam atât. Vor fi în manualele de istorie. Dar noi, contemporanii, se facem? Avem vreo urmă de patriotism, de civism, de bun simț, de conștiință? Toate ”semnele” ne indică faptul că nu se va isca niciun fel de emulație.
Peste două luni se vor organiza noi manifestări de comemorare a jertfelor din decembrie `89. Cu pompă, cu morgă, cu lumânări, coroane și discursuri patetice. Eventual, tot cu Iliescu, Roman, Oprea și ceilalți de aceeași teapă în prim plan. Băi, comuniștilor, de la Iliescu și până la tânărul procuror general Tiberiu Nițu, cum vă uitați în ochii părinților care și-au pierdut copiii, în ochii copiilor care și-au pierdut părinții, în ochii tuturor celor care au rămas fără cineva drag în acele zile confuze de acum 26 de ani? Doar pentru ca unii să se cațere pe funcții, pe afaceri și pe spatele celor mulți. Păcat, păcat, de sângele vărsat!