Varianta preferată de președintele Nicușor Dan și PSD pentru viitorul cel puțin apropiat este refacerea coaliției PSD-PNL-UDMR … eventual și cu USR. Au un singur impediment, pe care încearcă din răsputeri să-l înlăture: Ilie Bolojan. De aceea se duce o luptă asiduă pentru ”convingerea” lui Bolojan să se dea la o parte. Iar asta nu s-ar putea realiza decât dacă se rupe PNL. Imediat cum se găsește un grup important de parlamentari PNL dispuși să revină în sânul PSD, indiferent de formulă, atunci se va rezolva și ecuația guvernării, în sensul dorit și exprimat de PSD și președintele României.
Probabil că o anumită perioadă – zile, săptămâni – nu se vor forța lucrurile. Se va miza pe trecerea emoției votării moțiunii de cenzură la adresa Guvernului Bolojan. În această perioadă de ”dezescaladare”, negocierile de culise, pe grupuri și pe persoană fizică, vor fi cele care vor face legea. Se vor arunca în luptă ”armele” clasice, folosite de PSD îndelung în ultimii 36 de ani: funcții, poziții publice, fonduri, alocări de bani, promovări/ mențineri în posturi și altele asemenea. În destul de scurt timp vom vedea, probabil, cum tot mai mulți lideri județeni, primari, președinți de consilii județene, deputați și senatori PNL vor cere menținerea la guvernare alături de PSD. Nu contează jignirile, declarațiile belicoase, acuzațiile etc. Important e să rămână unii la butoane și, mai ales, să scape de un individ care le-a deranjat liniștea și le-a aprins lumina în cămară.
În PNL ar putea urma un Consiliu Național sau chiar un Congres Extraordinar prin care să se stabilească noua linie a partidului: alături de PSD (nu ar fi o direcție nouă) sau fără PSD. Dacă tabăra anti-Bolojan și pro-PSD se consolidează, atunci vor fi două soluții: este schimbat Ilie Bolojan din fruntea partidului și PNL va merge voios la masă cu PSD; rămâne Bolojan președinte și se formează un fel de ”ALDE”, cu destui parlamentari PNL, care să asigure o majoritate alături de PSD și UDMR, fără AUR (dar, probabil, cu voturile celor de la POT, SOS, precum și ale celor plecați din cele două formațiuni). Plus Grupul minorităților naționale, desigur, istoric în siajul PSD (Hrebenciuc să trăiască!).
Practic, principalul obiectiv al PSD și al lui Nicușor Dan este, în acest moment, ruperea PNL. Un PNL unit în jurul lui Bolojan le încurcă toate planurile. PNL scindat le asigură continuarea planurilor (politice și financiare). Atunci se va forma rapid noua coaliție și noul guvern ”pro-european”, așa cum își dorește președintele Nicușor Dan. Probabil nu va fi o mare problemă spargerea PNL. S-a întâmplat acest lucru de atâtea ori din 1990 și până astăzi. Cam când avea nevoie PSD, s-au găsit peneliști sau așa-ziși liberali care să sară în ajutorul partidului lui Ion Iliescu.
PS – Implicarea unui președinte și a PSD în politica PNL nu este nouă. Destul de recent, Klaus Iohannis dicta direcția PNL, în acord cu PSD. Direcția impusă a fost atât de bună încât PNL căzuse sub 10%, în pragul colapsului. L-au chemat pe Ilie Bolojan să salveze situația. Acum, salvatorul îi încurcă pe PSD și pe noul președinte al țării, Nicușor Dan. Și vor să stabilească ei direcția PNL. Astea nu se întâmplă, bineînțeles, fără ajutorul peneliștilor iubitori de combinații. Poate, totuși, PNL va reveni la dictonul consacrat: ”Prin noi înșine”.
