marți, aprilie 30, 2024
AcasăSocietateOperatorii care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase, verificați de Inspecția Muncii

Operatorii care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase, verificați de Inspecția Muncii

Funcționarii de la Inspecția Muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea vor demara în perioada următoare o acțiune de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, la operatorii care efectuează transporturi rutiere de mărfuri periculoase. În cadrul acţiunii, se va urmări cu precădere modul în care angajatorii respectă prevederile legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă privitor la utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă; organizarea activităţii de securitate şi sănătatea în muncă; pregătirea şi instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; supravegherea stării de sănătate a salariaţilor; utilizare și întreţinere a echipamentelor de muncă, destinate transportului rutier de mărfuri periculoase. Totodată, se va urmări și modul în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde este cazul. Acţiunea a fost inclusă în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2018 şi desfăşurarea vizează atingerea următoarelor obiective:

  • Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniul transportului rutier de mărfuri periculoase, a prevederilor legale în domeniu;
  • Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
  • Eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare.

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, va declanşa acţiuni de control, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la sediul social/punctul de lucru înregistrat al angajatorilor care desfăşoară activităţi economice principale sau secundare de transport rutier de mărfuri periculoase, având cod CAEN 4941. Acţiunile de control se vor desfăşura pe parcursul a 5 zile în lunile aprilie, iulie şi octombrie 2018.

Sursa: Eliza Botezatu,  inspector șef Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu