vineri, martie 29, 2024
AcasăStiri InterneOficial: reguli și măsuri de prevenire în unitățile de învățământ

Oficial: reguli și măsuri de prevenire în unitățile de învățământ

Ordinul nr. 4.267/841/2020 a fost publicat în Monitorul Oficial și stabilește o serie de măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. Se știe că, începând cu data de 2 iunie, se permite începerea unor activități de pregătire opționale, pe o perioadă de două săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a) care vor susține examenele naționale. Prin urmare, ordinul semnat de miniștrii Educației și Sănătății prevede regulile ce trebuie respectate în unitățile de învățământ. Iată o parte dintre acestea:

1. Distanță minimă de 2 metri între doi elevi.

2. Nu sunt lăsate să intre în școală persoanele cu temperatură de peste 37,3°C (măsurată la intrarea în incintă).

3. Elevii vor fi însoțiți de profesor de la intrarea în școală până în sala de clasă. După finalizarea activităților, profesorii vor conduce elevii până la ieșirea din școală.

4. Elevii și profesorii vor purta mască de protecție pe durata activităților.

5. Se vor defășura maxim 3 ore/zi pentru elevii de liceu și maxim 2 ore/zi pentru elevii de gimnaziu.

6. Pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale, activitatea de pregătire nu va dura mai mult de 4 ore pentru elevii de liceu și 3 ore pentru elevii de gimnaziu.

7. Pauzele vor fi programate decalat, astfel încât elevii de la grupe diferite să nu interacționeze fizic.

8. Grupele de elevi vor păstra aceeași sală de clasă pe toată perioada desfășurării activităților de pregătire.

9. După ce termină orele, elevii vor primi câte o mască nouă pentru deplasarea către domiciliu.

10. Unitățile de învățământ special sau în care, pentru asigurarea egalității de șanse, sunt prezente și alte persoane (profesor de sprijin, interpret mimico-gestual etc.), vor lua măsuri pentru a nu se depăși numărul de maximum 10 persoane în sală.

11. În toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2; intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare către sălile de clasă și alte încăperi sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat; se asigură permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.

Ordinul cu toate măsurile din unitățile de învățământ îl puteți studia AICI.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu