duminică, aprilie 28, 2024
AcasăComuna meaANDREIASU DE JOSO sută de persoane au luptat cu incendiul de vegetație de la...

O sută de persoane au luptat cu incendiul de vegetație de la Andreiașu de Jos

Circa 100 de persoane au fost mobilizate gradual pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta pe teritoriul comunei Andreiașu de Jos în cursul serii de joi, 2 noiembrie a.c. La fața locului au acționat pompierii militari din cadrul I.S.U. Vrancea, reprezentanții Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Andreiașu de Jos și Mera, lucrători din cadrul Ocolului Silvic Focșani și cetățeni din localitate. Intervenția a fost îngreunată din cauza terenului accidentat, specific zonei de munte, impracticabil pentru autospecialele de intervenție. Astfel, acțiunea de stingere s-a executat cu mijloace de primă intervenție.

Incendiul s-a manifestat la litieră, cioate și doborâturi, pe o suprafață de cca. 2 ha. Datorită intervenției susținute, s-a împiedicat propagarea flăcărilor la restul fondului forestier. Misiunea s-a încheiat în jurul orei 23.00, iar pe timpul nopții personal din cadrul Ocolului Silvic Focșani a rămas la fața locului pentru asigurarea/supravegherea zonei. În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui foc deschis în spații deschise. (ISU Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu