sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăSocietateNu vom mai schimba ora în cursul anului. De când s-ar putea...

Nu vom mai schimba ora în cursul anului. De când s-ar putea întâmpla acest lucru

Zvonurile de anul trecut ar putea deveni, în scurt timp, realitate. Nu vom mai schimba ora în cursul anului, rămânând valabilă, cel mai probabil, ora de vară. Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European a dat vot favorabil pentru ca, începând din anul 2021, să se renunţe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană. Acest lucru ar însemna că schimbarea orei în ultima duminică din luna martie 2021 ar fi ultima pentru ţările din Uniunea Europeană care decid să-şi păstreze permanent ora de vară. În schimb, statele UE care preferă să rămână la ora de iarnă, vor face această ultimă schimbare în ultima duminică a lunii octombrie 2021. Ţările membre trebuie să notifice Comisia Europeană până în martie 2020 asupra deciziei lor.
În documentul aprobat de Comisia pentru Transport și Turism se solicită statelor membre să-şi coordoneze deciziile, astfel încât aplicarea orei de vară în unele ţări, concomitent cu ora de iarnă în altele, să nu perturbe funcţionarea pieţei unice europene, în special în sectorul transporturilor. În cazul în care Comisia Europeană constată că ar putea surveni astfel de perturbări, atunci ea ar putea amâna cu încă un an implementarea posibilităţii de permanentizare a orei de vară sau de iarnă, pentru a se putea soluţiona în acest timp problemele apărute. Raportul adoptat de Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European mai trebuie aprobat de plenul PE şi de statele membre în cadrul Consiliului UE.
La consultarea populară care a avut loc anul trecut au participat 4,6 milioane de cetăţeni din statele membre ale UE, inclusiv din România, 84% dintre ei pronunţându-se pentru eliminarea schimbării orei. 
În acest an vom trece la ora de vară duminică, 31 martie. În noaptea respectivă, ora 3:00 va deveni ora 4:00.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu