joi, aprilie 25, 2024
AcasăStiri InterneMinistrul Mediului: colectarea separată începe acum!

Ministrul Mediului: colectarea separată începe acum!

Doamnelor și domnilor primari,
După cum știți, în data de 01 iulie 2019 expiră perioada până la care autoritățile publice locale, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) trebuiau deja să implementeze instrumentul economic plătește pentru cât arunci și să stabilească tarife distincte pentru gestionarea deșeurilor municipale conform prevederilor OUG 74/2018. Începând cu această dată, Garda Naţională de Mediu începe verificările la nivelul fiecărui UAT sau ADI pentru evaluarea modului în care acestea au luat măsurile de conformare cerute de lege.
Mecanismele din legislația în vigoare au rolul de a încuraja UAT-urile, dar și populația să colecteze deșeurile separat, pe fracții distincte. Astfel, cu ajutorul Organizațiilor de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorului (OIREP), populația poate să plătească mai puțin în cazul în care colectează separat deșeuri reciclabile.
Neimplementarea acestor măsuri în timp util va aduce deservicii populației, sumele alocate de producători neputând fi cheltuite din cauza faptului că UAT-urile/ADI-urile nu au pus infrastructura la dispoziția populației pentru a recupera deșeurile reciclabile.
Un alt aspect care trebuie luat în considerare foarte serios, legat de implementarea sistemului plătește pentru cât arunci, este acela că cetățenii trebuie să plătească doar pentru cantitatea de deșeuri pe care o generează și nu cantități paușale. Este necesar ca fiecare cetățean să fie răsplătit sau penalizat în funcție de cât de bine se organizează în colectarea separată. Același tratament trebuie aplicat și UAT-urilor: cu cât sunt mai bine organizate, cu atât primăriile vor fi recompensate mai mult de către OIREP.
Dacă deșeurile reciclabile, colectate separat prin contribuția producătorului, vor avea un cost mult mai mic de colectare, celelalte deșeuri, organice sau amestec, trebuie să aibă un cost care să descurajeze în primul rând producerea lor. Consumul responsabil este unul din factorii cheie în protejarea resurselor și în evitarea generării de deșeuri. În prezent, sunt multe tehnologii care permit implementarea unui sistem inteligent la nivel de UAT/ADI care să poată evidenția clar, până la nivel de gospodărie, cantitățile generate. De la includerea prețului de colectare în prețul recipientului, până la sisteme inteligente de monitorizare, orice sistem, care permite cetățeanului să plătească pentru cât aruncă, aduce cu sine mai puține deșeuri și costuri mai mici.
Ne dorim o colectare separată funcțională, pentru a putea aplica mai departe principiile economiei circulare, precum reutilizarea și reciclarea materialelor. De asemenea, trebuie să învățăm să folosim fracția organică pentru producerea compostului de calitate sau a biogazului. Toate acestea însă, fără o colectare separată corectă, nu vor poate funcționa eficient. În acest moment, cadrul legislativ îi obligă pe toți actorii din lanțul de management al deșeurilor să își revizuiască serviciile și să construiască sisteme care să fie în folosul cetățenilor, în primul rând. Noi vom fi mai aproape de cetățeni și, în scurtă vreme, vom implementa un sistem de apelare (un număr de telefon scurt), la care cetățenii pot sesiza orice aspect legat de mediu, probleme legate de colectarea incorectă a deșeurilor, UAT-uri unde nu există o infrastructură minimă de colectare, poluatori care nu respectă normele și orice alte iregularități. Vrem să avem un mediu curat și o țară curată. Avem cadrul legislativ și instrumentele necesare să facem ca sistemul să funcționeze. Cine va refuza implementarea, cu siguranță va fi sancționat, fie că e vorba de UAT-uri, salubriști sau cetățeni. (Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu