luni, mai 13, 2024
spot_img
AcasăStiri InterneMinistrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr: ”Dotarea Armatei României cu echipamente de ultimă...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr: ”Dotarea Armatei României cu echipamente de ultimă generație este o prioritate.”

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a avut vineri, 16 ianuarie, o întrevedere cu președintele companiei Lockheed Martin, Jim Taiclet, în marja Conferinței de Securitate de la München. Subiectele aflate pe agenda convorbirilor au vizat stadiul implementării programelor de înzestrare aflate în derulare cu această companie, atât prin contracte Guvern la Guvern, cât și comerciale, fiind apreciată calitatea cooperării, dar și a produselor de înalt nivel tehnologic intrate deja în dotarea Armatei României, precum aeronavele multirol F-16 Fighting Falcon, avionul de transport tactic C-130 Hercules, lansatoarele multiple de rachete cu bătaie mare – HIMARS, rachete pentru sistemele PATRIOT, precum și diverse tipuri de radare. „Dotarea Armatei României cu echipamente de ultimă generație este o prioritate pentru echipa mea și vom continua să căutăm cele mai eficiente soluții în această direcție. Într-o lume extrem de competitivă și într-un domeniu aflat într-o continuă dinamică, trebuie să avem capacitatea de a ne adapta, inclusiv prin îmbrățișarea noilor tehnologii, digitalizarea și cercetarea pe dimensiunea de apărare“, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.

Cei doi oficiali au convenit că standardizarea digitalizării la nivelul NATO și intensificarea ritmului de implementare a noilor tehnologii în domeniul apărării reprezintă teme actuale și importante. Ministrul apărării naționale a subliniat importanța respectării graficului agreat privind livrările echipamentelor achiziționate, ținând cont de poziționarea României pe Flancul Estic al NATO și la Marea Neagră. Oficialul român a salutat demersurile companiei americane de a dezvolta în țara noastră, la Bacău, prin compania Aerostar, Centrul de Mentenanță pentru sistemul HIMARS. A evidențiat, de asemenea, mentenanța aeronavelor F16 din dotarea Forțelor Aeriene Române, prin aceeași companie românească. În context, ministrul Angel Tîlvăr a reiterat decizia țării noastre de a achiziționa 32 de aeronave F-35, un pas extrem de important, aprobat de Parlamentul României, subliniind importanța unei cooperări continue pentru succesul acestui demers, inclusiv prin perspectiva cooperării industriale. (Biroul de presă al MApN)


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu