sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InterneMinisterul Sănătăţii va organiza o nouă sesiune de rezidenţiat, în luna mai

Ministerul Sănătăţii va organiza o nouă sesiune de rezidenţiat, în luna mai

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a decis organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidenţiat în data de 14 mai 2023, pentru cele 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea noiembrie 2022. Această sesiune se va desfăşura împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Concursul va fi organizat în mod similar cu cel din luna noiembrie şi va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări. „Multe din locurile rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 au fost în specialităţi deficitare, precum medicina de urgenţă, medicina de familie, chirurgie generală, neonatologie. Continuarea pregătirii pentru tinerii medici este esenţială şi, aşa cum am declarat încă de la finalul anului trecut, am luat măsurile necesare pentru a oferi această nouă posibilitate absolvenţilor de medicină care nu au ocupat un loc în sesiunea precedentă a concursului de rezidenţiat. Trebuie să ne asigurăm că tinerii medici au un loc de muncă şi, totodată, sprijin în ocuparea tuturor locurilor disponibile, inclusiv în specialităţile deficitare.”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Lista locurilor şi posturilor disponibile se regăseşte pe site-ul rezidenţiat.ms.ro. (sursa: Ministerul Sănătății)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu