joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateMii de locuințe de serviciu pentru bugetari

Mii de locuințe de serviciu pentru bugetari

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDARP) își propune să construiască, în următorii 5 ani, 6.500 de locuințe de serviciu pentru angajații din sectorul bugetar. MDARP a lansat în luna mai, spre dezbatere publică, Programul privind construcţia acestor locuinţe de serviciu. Programul se va derula prin Agenția Națională pentru Locuințe iar sursele de finanţare vot fi asigurate de la bugetul de stat, de la bugetul local sau din alte surse legal constituite. În total, se estimează un efort bugetar de circa 284 de milioane de euro. Cei care vor beneficia de locuinţe de serviciu sunt „funcţionarii publici precum şi angajaţii din instituţii publice centrale şi locale sau structuri aflate în coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea acestora, care nu deţin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepţia cotelor-părţi din locuinţe dobândite prin moştenire”, se menționează în hotărârea de guvern redactată în acest scop.
Cea mai mare solicitare de locuinţe de serviciu a venit din partea Ministerului Apărării Naţionale, care anual alocă fonduri de la bugetul de stat pentru a satisface nevoile de locuire ale angajaţilor şi care mai spune că aceste cheltuieli ar putea fi reduse prin realizarea de locuinţe de serviciu. Anul trecut, MapN a plătit 30,5 milioane de euro drept chirie pentru peste 20.000 de cadre militare. La nivel naţional, MapN are nevoie de aproape 15.000 de locuinţe în 53 de localităţi. De asemenea, un număr mare de solicitări s-a înregistrat din partea autorităților publice locale și județene.
Prin proiect se propune finalizarea a 6.500 de locuinţe în primii cinci ani, la un cost unitar de circa 500 de euro/mp, inclusiv TVA, la un curs leu/euro de 4,5. Suprafaţa medie a unui apartament va fi de 81 de mp. Locuințele de serviciu vor fi repartizate angajaţilor instituţiilor publice care solicită construcţia acestora. Perioada de închiriere se va stipula în contract, iar chiriaşul are obligaţia să predea locuinţa în termen de 30 de zile de la data la care încetează activitatea în localitatea respectivă.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu