miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietateCaniculă urmată de averse în următoarele două zile

Caniculă urmată de averse în următoarele două zile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică pentru următoarele două zile. Fenomenele vizate sunt canicula, disconfortul termic și instabilitate atmosferică accentuată. Astfel, meteorologii ne anunță că mâine vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă, 18 iunie, canicula va persista în Muntenia, în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade celsius, izolat chiar 37-38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. Apoi, începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul țării. Meteorologii anunță că vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat, ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15-20 de litri/mp. Informarea meteorologică este valabilă până sâmbătă seara, la ora 23.00. În funcție de evoluția fenomenelor meteo, ANM va reveni cu noi informații și actualizări.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu