joi, mai 2, 2024
AcasăActualitateMeteo: la sfârșit de mai, vreme de aprilie

Meteo: la sfârșit de mai, vreme de aprilie

Meteorologii ne transmit că apropierea sezonului de vară nu aduce încălzirea vremii. Cel puțin până sâmbătă, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, cu precădere la munte, în sudul, centrul și estul țării. Aceasta se va manifesta prin averse, ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși, local, 20 de litri/mp, iar pe arii restrânse 30-50 de litri/mp. Astfel de fenomene se vor semnala şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici şi pentru intervale scurte. Temperaturile vor fi ceva mai mici decât ne așteptam. Este posibil ca și la începutul săptămânii viitoare să avem parte de instabilitate, precipitații și valori termice mai scăzute decât normalul perioadei.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu