Meteo: cod galben de ploi și vijelii, în Vrancea, până la noapte

0
57

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de specialitate. Vrancea se va afla sub incidența codului galben, de astăzi la prânz și până mâine, la ora 03:00. Meteorologii susțin că, local în estul și sudul țării, precum și în zona Carpaților Orientali, vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 de litri/mp, iar izolat 40-50 de litri/mp. 

Este și o avertizare cod portocaliu, valabilă până diseară, în Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei. Totodată, potrivit meteorologilor, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, până marți seară. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 de litri/mp, iar pe arii restrânse 35-40 de litri/mp. Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.