vineri, mai 3, 2024
AcasăActualitateMarian Oprişan nu crede că Staţiunea Soveja va redeveni prea curând Perla...

Marian Oprişan nu crede că Staţiunea Soveja va redeveni prea curând Perla Vrancei

De mai bine de două decenii, Staţiunea Soveja, zonă căutată pe vremuri de mii de turişti pentru aerul şi apele binefăcătoare de aici, este o ruină. Acest lucru este provocat de disputa oarbă pe proprietăţi dintre Sind România, care deţine hotelul şi vilele din staţiune şi Consiliul Judeţean, care se consideră proprietarul terenurilor.

Deşi în urmă cu câţiva ani s-au demarat lucrări de investiţii, acestea au fost stopate din cauza litigiu în instanţă între cele două entităţi. Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, spune că a fost o mare greşeală ca patrimoniul fostelor staţiuni să ajungă, după 1990, la sindicate şi spune că de vină pentru ceea ce se întâmplă la Soveja este Sind România.

“Consiliul Judeţean Vrancea nu are nici un fel de implicare şi nici un fel de putere asupra acestei societăţi, care să investească în acele unităţi hoteliere, să le aducă la standardele anului 2017 în aşa fel încât staţiunea balneoclimaterică Soveja să funcţioneze în continuare. Este adevărat că noi suntem proprietarii terenului de acolo, cu excepţia faptului că le-am dat sindicatelor terenurile de sub clădiri. Până când în România, Parlamentul împreună cu sindicatele nu vor adopta o lege să hotărască asupra acestui patrimoniu în aşa fel încât să putem să investim noi, comunităţile locale, prin programe europene, sau să le punem la dispoziţia unor investitori în turism care să dezvolte turismul în această staţiune această situaţie nu se va rezolva”, a spus Maria Oprişan într-o conferinţă de presă.

Reprezentanţii sindicatelor recunosc faptul că pot dispune de construcţiile existente şi de terenul de sub ele, dar reclamă că nu au ce face cu clădirile dacă nu beneficiază şi de terenul staţiunii, în suprafaţă de 18 hectare şi care a fost atribuit prin decret de stat, staţiunii, pe vremea comunismului.

“Potrivit Consiliului Judeţean Vrancea, noi suntem proprietarii construcţiilor, dar în mod nejustificat ni s-a limitat dreptul de folosinţă al terenului doar la un metru în jurul construcţiilor. Ceea ce face imposibilă activitatea noastră, pentru că vorbim de o staţiune balneoclimaterică şi avem nevoie de orice suprafaţă de teren împădurită sau nu. Din acest motiv ne este imposibil să accesăm fonduri europene, pentru că nu-ţi dă nimeni bani dacă nu este reglementată situaţia juridică a terenului. În alte zone am găsit înţelegere la autorităţi şi am lămurit situaţiile juridice, ceea ce a dus la dezvoltarea zonelor prin investiţii importante în beneficiul turiştilor. Suntem interesaţi de dezvoltarea Sovejei şi avem posibilităţi să facem multe dar să înţeleagă şi autorităţile să nu ne limiteze dreptul de proprietate. Sperăm ca cei de la Consiliul Judeţean să-şi revizuiască poziţia, ne-a spus acum câteva luni Adrian Boaje, director la Sind România.

La rândul său, Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei sindicatelor Democratice din România susţine că sindicatele au bani pentru investiţia de la Soveja, dar procesul cu Consiliul Judeţean ţine lucrurile pe loc.

“Am sistat orice investiţie, pentru că drumurile şi terenurile au trecut la Consiliul Judeţean şi la Primărie. În total vorbim de 18 hectare de teren. Există un proces pe rol, iar instanţa a dispus să se vină cu cadastrul care era înainte de 1989, ştiu fiind că staţiunea Soveja este proprietară pe teren printr-un decret lege care este în vigoare. Am adus în complexul de tratament apă termală de la Izvorul Puturoasa, am reabilitat restaurantul Intim, am reparat acoperişuri la vile. Avem bani pentru investiţii, dar suntem obstrucţionaţi. Până nu se clarifică situaţia juridică, nu putem să mai facem nimic. Iar autoritatea locală ne cere să plătim impozite de 100.000 de euro pe an. Vrem să facem din  Staţiunea Soveja o Perlă a Moldovei, unde să vină oamenii la tratament şi să beneficieze de toate condiţiile. La olteni am făcut investiţii la Căciulata, este minunat, pe litoral am investit în hotelul Traian, la Eforie şi arată impecabil, în Ardeal, la Oradea, am făcut hotelul Padiş, numai moldovenii nu vor şi mă doare inima”, ne spunea și Iacob Baciu, preşedintele CSDR.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu