joi, martie 28, 2024
AcasăSocietateMâine, Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc

Mâine, Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc

În ziua de 27.11.2018 se va desfășura cea de-a 8-a ediție a Maratonului Reîntregirii Neamului Românesc, care face parte din ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”. Organizatori: Ilie Roșu și Ștefan-Decebal Achim. Parteneri: APIS Carpatica – PFA Achim Ștefan Decebal, Artsport.ro, Asociația Română pentru Propagandă și Istorie Aeronautică (ARPIA) și Asociația Ofițerilor în Rezervă din România (AORR), Asociația Valea Dacilor – organizator al Festivalului Frăția Lupilor.

Această ediție are un caracter simbolic, desfășurându-se la 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Lungimea traseului va fi de 58 de km. Se va pleca în regim de ștafetă în jurul orelor 08.00 de pe Câmpia Libertății din Blaj, locul din care, în anul 1848, la Marea Adunare de la Blaj, 40.000 de români transilvăneni au strigat pentru prima oară “Noi vrem să ne unim cu țara”. Maratoniștii vor traversa prin satele Veza, Izvoarele, Roșia de Secaă, Tau, Ohaba, Berghin, Straja, Hapria, Teleac, Drambar, care leagă Blajul de Alba Iulia. Ei vor reface, simbolic, o parte din traseul parcurs de românii transilvăneni, în drumul lor către Alba Iulia, pentru a participa la Marea Adunare din 1 decembrie 1918. Participanții vor alerga grupat, vor fi echipați în tricouri albastre, galbene sau roșii și vor purta cu ei drapelul României, drapelul României din timpul Regelui Ferdinand, un steag al lui Mihai Viteazul și un steag al dacilor, ajungând în Cetatea Albă Carolina în jurul orei 16.00.

La acest maraton încărcat de istorie au fost invitați să participe maratoniști cu experiență, care vor aduce omagiul lor eroilor care au înfăptuit Marea Unire:                                            – Ștefan Sălăgean, din Bistrița-Bârgăului, câștigător a numeroase competiții din Ciclul de maratoane istorice “Din dragoste pentru Romania și istoria ei”, având în palmares peste 100 de maratoane oficiale alergate;
– Mihai Ungur, din Bistrița, maratonist cu experiență, câștigător a numeroase competiții de alergare și organizatorul competiției Novembre Run, de la Bistrița;
– Ioan Levente Polgar, din Aiud, organizatorul maratonului montan de la Aiud, participant la nenumărate competiții, printre care și Ultramaratonul Mont Blanc, Chamonix, din Franța. De asemenea, acesta este deținătorul unei performanțe greu de atins, reușind să traverseze în alergare România de la Est la Vest în 14 zile;
– Aristide Necula, din Orăștie, organizatorul Ultramaratonului “ULTransilvania”, între Cetatea Sarmizegetusa, Castelul Corvinilor din Hunedoara și Cetatea Devei, participant la nenumărate competiții sportive, printre care și Ultamaratonul din Deșertul Sahara “Maraton de Sables”;
– Costică Donos, din Codlea, câștigător a numeroase competiții de alergare în Ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”;
– Dan Bilțiu, din Beclean, participant la competiții de maraton montane;
– Marilena Cîmpeanu, din București, participantă la numeroase competiții din Ciclul de maratoane istorice „Din dragoste pentru România și istoria ei”, finalizând în acest an Maratoanele de la Berlin și New York;
– Ilie Roșu, din Adjud, alergător în competiții de maraton, inițiator al Maratonului Reîntregirii Neamului Românesc, care va alerga cel de-al 211-lea maraton cu drapelul României, atingând în această cursă, 9000 de km alergați cu acesta.

Competiția din acest an este inițiată de Ilie Roșu și de Ștefan-Decebal Achim, din Almașul Mare, organizatorul ultramaratonului de 100 km “Alerg la strălucirea soarelui”, din ziua solstițiului de vară, între Cetatea dacică Costești și Monumentul Eroilor din Roșia Montana. Startul va fi dat din fața Monumentului de pe Câmpia Libertății de către Ștefan-Decebal Achim, care va fi echipat în costum de dac. Participanții vor sosi în fața Catedralei Reîntregirii Neamului, fiecare dintre ei primind medalii, cupe și diplome. Premierea va fi efectuată de domnul general de brigadă (rez) Mihail Țăpârlea, vicepreședintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România.
Trei dintre participanții la Maratonul Reîntregirii Neamului Românesc vor lua startul în ziua de 1 decembrie la “Maratonul 1 Decembrie”, organizat în București, într-o alergare de alți 42 km, marcând, la final, 100 de km alergați la 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. (col. (rez) Ilie Roșu)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu