joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateMai multe străzi cu sens unic în Focşani. Traficul greu va mai...

Mai multe străzi cu sens unic în Focşani. Traficul greu va mai fi posibil doar noaptea

În cursul zilei de astăzi a avut loc ședința de constituire a Comisiei pentru siguranța circulației, creată prin dispoziția primarului municipiului Focșani, în vederea realizării unui cadru de cooperare instituționalizată a tuturor factorilor responsabili în domeniul traficului rutier și pietonal.

Comisia pentru siguranţa circulaţiei s-a reunit astăzi, pe ordinea de zi fiind dezbătute mai multe subiecte. Prima hotărâre a Comisiei a fost cu privire la restricționarea temporară a traficului, pe ambele sensuri ale tronsonului de drum Petrești – Focșani. Astfel, pentru a se putea finaliza lucrările de reabilitare, începând cu data de 5 august și până pe 9 septembrie a.c., porțiunea de drum în cauză va fi închisă traficului, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 18.00.

De asemenea, în vederea desfășurării în condiții optime și de siguranță a lucrărilor de reabilitare realizate, în această perioadă, pe str. Oituz, adresăm rugămintea celor care locuiesc în zonă de a nu mai parca autovehiculele pe această stradă, în intervalul orar 08.00 – 18.00, fiind permisă parcarea, cu titlu de excepție, pe străzile adiacente zonei.

sens unic 1La propunerea cetățenilor din zona str. Maior Gh. Sava, Comisia a analizat posibilitatea transformării acestei porțiuni de drum în arteră cu sens unic, urmând ca în viitorul apropiat strada să fie semnalizată corespunzător circulării doar în sensul de mers dinspre str. Duiliu Zamfirescu înspre str. Ana Ipătescu. De asemenea, în urma discuțiilor din comisie și a unei vizite în teren, a fost luată decizia de fluidizare a traficului și în zona Sud, prin crearea unor tronsoane cu sens unic pe str. Cornel Coman și pe Aleea 1 Iunie. Tot în cartierul Sud se studiază oportunitatea realizării unui sens giratoriu la intersecția str. Revoluției cu Calea Munteniei.

În zona Pieței Moldovei, Comisia ia în calcul reconfigurarea sensului de mers, prin inversarea sensului unic, începând de la intersecția str. Aurora cu str. Leopoldina Bălănuță, continuându-se pe str. Piața Moldovei, str. Piața Independenței, cu ieșire pe str. Tudor Vladimirescu. De asemenea, se analizează posibilitatea de aplicare a unor bariere de intrare și de ieșire în perimetrul adiacent Pieței, în vederea gestionării mai eficiente a locurilor de parcare. Astfel de sisteme de administrare a parcărilor sunt previzionate pentru mai multe locații din oraș – în zona Casei de Cultură, în zona adiacentă Palatului Administrativ pe str. Eroilor, în zona Electrica etc.

Pentru decongestionarea traficului în oraș, Comisia a stabilit crearea unui punct internodal pentru transportatorii care vin din sudul județului, prin transformarea parcării din zona Aleii Stadionului în punct terminus pentru rutele județene și preluarea călătorilor de către SC Transport Public Focșani.

Un ultim aspect important discutat, care urmează să facă subiectul unei consultări publice, este eliminarea traficului greu din oraș, prin limitarea accesului mașinilor de mare tonaj pe raza municipiului. Astfel, se va putea circula cu autovehicule cu capacitatea mai mare de 3,5 t doar în intervalul orar 22.00 – 06.00, contra unei taxe stabilite de către Consiliul Local, în funcție de tonaj. Pentru perioada de zi poate fi stabilită o taxă specială și doar pentru situații de excepție. Pentru aprovizionarea cu mărfuri pe timpul zilei, va fi creată o locație specială în zona str. Antrepozite, unde transportatorii vor putea descărca marfa pentru a fi preluată de mașini cu tonaj sub capacitatea de 3,5 t.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu