Locuitorii din Slobozia Bradului sunt amenințați că vor rămâne fără apă dacă nu votează cu PSD

0
67

Pesediștii au intrat în panică pentru că ar putea pierde alegerile pentru Parlamentul European

Social-democrații ar fi început să recurgă la amenințarea alegărilor dacă nu votează cu PSD, conform spuselor liberalilor din Slobozia Bradului. Acest lucru se întâmplă în comuna Slobozia Bradului, în satele Olăreni și Coroteni, unde locuitorii sunt foarte nemulțumiți de calitatea lucrărilor la drumuri și i-au cerut  socoteală primarului PSD Iulian Dumitru. ”În satul Olăreni nu mai este apă de peste o săptămână și oamenii sunt disperați. Locuitorii sunt persoane în vârstă, au nevoie de apă și nu au soluții. Primarul i-a amenințat că dacă votează PSD nu vor mai avea apă niciodată. În comuna sunt două fântâni, din care una este stricată. Alături de viitorul candidat al PNL la funcția de primari, Merlin Ivancea, am luat decizia să reparăm fântâna stricată, pentru ca oamenii să aibă apă. Și în satul Coroteni oamenilor le-a fost oprită apa”, a arătat Valerică Zamfirescu, președintele PNL Slobozia Bradului, fost primar al comunei. În cele două sate există o mare nemulțumire la adresa modului în care lucrează administrația PSD la drumuri. Înainte de anul 2016, primăria a inițiat un proiect de asfaltare a drumului comunal 184, care face legătura între E 85 și satul Olăreni , pe o lungime de 7 km. Drumul a fost asfaltat de actuala administrație PSD, numai că în loc să aibă o lățime de 5,5 metri  are 4 metri lățime, atrag atenția liberalii din comună. În plus, asfaltul a început să se surpe în multe locuri. Primăria mai are în lucru un proiect de asfaltare a ulițelor din Coroteni și ar fi trebuit să pună un strat de piatră, pentru a putea turna asfalt. În loc de asta, pe drumuri s-a pus lut și pământ, care s-au transformat într-un strat de noroi. ”Locuitorii satului Coroteni sunt scandalizați de modul în care se lucrează la drumuri. Nu este posibil ca în loc de piatră să se pună pământ. Oamenii au făcut scandal și au fost amenințați că nu mai primesc apă”, a mai spus Valerică Zamfirescu. ”Lucrările realizate de primărie sunt de o calitate foarte proastă, făcute în dispreț la adresa cetățenilor. La Olăreni, asfaltul se duce, efectiv, în pământ, în timp ce la Coroteni piatra a fost înlocuită cu pământ. Acest mod de a conduce primăria trebuie să fie stopat, iar primul pas este votul de duminică, la alegeri și la referendum. Haideți să votăm PNL pe 26 mai”, a declarat la rândul său Merlin Ivancea, viitorul candidat PNL la funcția de primar al comunei Slobozia Bradului.

Material comandat de PNL. Realizat de Media Vemo. Cod mandatar financiar: 41190007