sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateLiviu Bostan, prim-vicepreședinte la PNL Vrancea în locul lui Mihai Copaci

Liviu Bostan, prim-vicepreședinte la PNL Vrancea în locul lui Mihai Copaci

Conducerea PNL Vrancea s-a repliat după arestarea preventivă a prim-vicepreședintelui Mihai Copaci într-un dosar de luare de mită. După anunțul oficial al DNA privind fapta pentru care acesta este cercetat și arestat, PNL Vrancea a emis, ieri seară, un comunicat sec în care ”se delimitează de acțiunile domnului Mihai Copaci, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea, ce au condus la reținerea  acestuia de către Direcția Națională Anticorupție. De altfel, Mihai Copaci este suspendat din toate funcțiile deținute în cadrul partidului până la soluționarea  anchetei”. Astăzi, reuniți de urgență, liderii PNL Vrancea au hotărât să-l desemneze pe consilierul județean Liviu Bostan în funcția de prim-vicepreședinte al organizației. Acesta va fi prezentat în mod oficial în cursul zilei de joi, 3 martie, atunci când va avea loc și prima ședință a Consiliului Județean Executiv al PNL Vrancea în noua formulă.
Liviu Bostan este profesor de matematică la bază și lucrează în domeniul asigurărilor. El activează de mulți ani în viața politică, la început ca membru PNȚCD. A fost viceprimar al municipiului Focșani, în perioada 1998-2000. După anul 2000 s-a înscris în PD/PDL și a devenit membru PNL în urma fuziunii PNL-PDL. Liviu Bostan este fratele lui Marius Bostan, ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu