vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaLiberalul Ionuț Filimon pleacă din Consiliul Local Focșani

Liberalul Ionuț Filimon pleacă din Consiliul Local Focșani

Aleșii locali focșăneni vor discuta în ședința extraordinară de miercuri, 8 iulie, a Cosiliului Local, despre încetarea de drept a mandatului consilierului PNL Ionuț Filimon. Liberalul va candida la alegerile locale din luna septembrie pentru funcția de primar al comunei Soveja și, prin urmare, și-a schimbat adresa de domiciliu în cartea de identitate. Filimon ne-a spus că vineri a depus la secretarul municipiului demisia din funcție.

Informat dinainte de serviciul din subordine, respectiv Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, primarul Cristi Misăilă a aflat că Filimon avea domiciliul în comuna Soveja, sat Rucăreni, din 18 februarie, și, prin urmare, întocmise, deja proiectul de hotărâre privind încetarea mandatului consilierului PNL. În Codul administrativ se menționează că această calitate de consilier local încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului și schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ teritorială. Dacă liberalii vor mai considera util, vor încerca validarea unui noi supleant în locul rămas vacant, respectiv Ionuț Copăcescu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu